Îndrumările stareţului Iosif de la Optina „Râvna care vrea sa îndrepte orice rău este ea însăşi un mare rău“

„Toate îndrumările stareţului sunt pătrunse de duhul învătăţurii Sfinţilor Părinţi şi Stareţi. Pentru monahi, el aşeză mai presus de toate ascultarea şi defăimarea de sine, pentru ca amândouă aceste virtuţi nasc smerenia, care îl sălăşluiesc în noi pe Dumnezeu, şi ne dau ceea ce ni se spune în Evanghelie: Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul nostru. Stareţul nu îngăduia niciodată nimanui să renunţe la ascultare, spunând că cel care duce până la sfârşit ascultarea respectivă, acela se învredniceşte de un sfârşit fericit. Adeseori stareţul îl dădea drept exemplu pe un ieroschimonah care nu refuza niciodată nimic şi, fiind bolnav, n-a refuzat să slujească atunci când i-a sosit rândul, iar în timpul liturghiei, imediat după ce s-a împărtăşit, s-a sfărşit pe neaşteptate în altar, îmbrăcat fiind în toate veşmintele. Atunci când cineva i se jeluia de greutatea ascultării şi de amărăciunile legate de aceasta, faţă stareţului se ilumina de bucurie, în ochi îi scânteia gingaşă dragoste părintească şi el spunea într-un mod deosebit de însufleţit: „Ei, bine. Pentru aceasta veţi fi mucenici". În acelaşi timp se străduia mereu să insufle ca tot omul trebuie să aibă răbdare întru toate, în orice face, până la sfârşit. „Ce ai început să faci, spunea stareţul, să continui, şi rabdă toate cate vin asupra ta; doar sa nu te muţi din loc, şi totdeauna să te defaimi pe tine insuţi, şi te vei mântui". Odată o persoană i-a transmis stareţului o discuţie auzită de către acesta, ca foştii stareţi nu-i prea sileau pe ucenicii lor spre nevoinţe trupeşti, ci le cereau îndeosebi să păzească monahismul lăuntric. Părintele a răspuns: „Spune-le acestora: dacă nu creşti copacul, de unde să iei rodul? Copacul pe care creşte monahul lăuntric este postul, înfrânarea (renunţarea),mergerea la slujbele bisericeşti, munca trupească, şi doar atunci pe el va creşte rodul, adică monahul lăuntric". Cineva şi-a adus aminte de acel felcer, care, după ce i s-a întâmplat să moară pentru un timp şi a văzut multe lucruri ziditoare de suflet în cealaltă lume, a intrat la schitul de la Optina încă pe timpul părintelui Ambrozie, însă pe urmă, când a plecat să-şi satisfacă serviciul militar, iarăşi s-a amestecat cu prietenii săi necredincioşi şi ei l-au convins că ceea ce i se întâmplase a fost o simplă halucinaţie. Aşa l-au îndepărtat de la calea lui, şi acesta a rămas în lume pe lângă un spital. Părintele a spus: „Cu el s-a împlinit cuvântul Evangheliei: dacă pe Moise şi prooroci nu-i vor asculta, atunci chiar dacă cineva va invia din morţi, nu vor crede".

Odată l-au întrebat pe părintele despre o persoană duhovnicească, de ce acela fiind om lipsit de educaţie, sufletul lui respiră de o astfel de înţelepciune duhovnicească, încât cuvintele lui pătrund în inimă? Părintele a răspuns: „După cum raza soarelui nu poate să pătrundă prin ceaţă, tot astfel şi cuvintele omului care este doar educat, însă nu şi-a biruit patimile nu pot lucra asupra sufletului. Iar cel care a învins patimile şi a dobândit înţelepciune duhovnicească, acela şi fără educaţia exterioară are acces la inima fiecăruia".