Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPS Serafim Joanta la Radio Vatican Totul este aproape comun între ortodocşi şi catolici

ro

29 Sep, 2011 12:43 1905 Marime text

serafim-joanta.jpg"E o bucurie, înainte de toate, să-l întâlnesc pe Papa. El este foarte aproape de ortodocşi, în primul rând prin teologia noastră, modul de organizare a Bisericii, Tainele, totul este aproape comun. Şi atunci este bine să comunicăm pe aceste subiecte comune ale noastre şi, astfel, să ne întârim credinţa. Bineînţeles că problemele de etică familială şi etică socială sunt absolut aceleaşi, noi suntem absolut uniţi în acest sens. Şi prin aceasta, cred că este, pentru cele două biserici, o mărturie comună mai puternică pentru societate decât dacă fiecare biserică ar avea propria sa poziţie, specifică. Bineînţeles că ecumenismul trebuie să meargă întotdeauna mai departe pentru a-şi atinge scopul, iar scopul este unirea bisericilor creştine, că toate bisericile să mărturisească aceeaşi credinţă. Acest lucru îl subliniem noi, catolicii şi ortodocşii. Asta nu înseamnă că trebuie să avem acelaşi rit, aceeaşi tradiţie, nu: riturile, tradiţiile rămân, însă trebuie, totuşi, să mărturisim aceeaşi credinţă. Sigur ca nu este uşor, mai ales în dialogul cu protestanţii, pentru că diferenţele teologice între ortodocşi şi catolici de o parte, şi protestanţi, de cealaltă parte, sunt destul de importante. Şi atunci noi subliniem mereu că trebuie să revenim la situaţia din primul mileniu când Biserica era una. Nu este vorba să ne întoarcem [în trecut], nimeni nu se gândeşte la asta, ci la revenirea la aceeaşi credinţă. Iar asta nu e atât de greu dacă, aşa cum spunem noi şi o spun şi catolicii, este o apropiere mai mare de unitatea credinţei din partea protestanţilor. Destul de delicat..."

Mai multe pe

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/09/28/ips-serafim-joanta-la-radio-vatican-totul-este-aproape-comun-intre-ortodocsi-si-catolici-scopul-ecumenismului-este-unirea-bisericilor-crestine/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii