Părintele Ioanichie Bălan. Cuvinte de folos despre ispitele vremii „E mai rău azi că ieri, pentru că sunt metode mai diabolice de a distruge pe creştini“
Părintele Ioanichie Bălan. Cuvinte de folos despre ispitele vremii: „E mai rău azi că ieri, pentru că suntAţi mai văzut alte ţări? Daca aţi văzut, aţi văzut cu ochiul laicului, însă eu am văzut cu ochiul monahului, care vede altfel. E tragedie ce e în alte ţări. Noi încă mai avem o ţară cu oameni curaţi în ea. Cu cât e mai naiv românul, cu atâta e semn că mai are oleacă de curăţie în el. Ce să-i spui la o mătuşa de la ţară care se roagă şi plânge înaintea unei icoane? Ea e curată. Ce? Să ştie vicleşugurile şi minciunăriile lumii acesteia? Nu trebuie să le ştie, că ai pierdut-o, săracă. Vreţi să faceţi ceva pentru România? Faceţi întâi începând cu familia dumneavoastră. Nu găsiţi în altă parte pacea pe care o are românul aici. Pâine mai puţină, gologani mai deloc, dar omul dacă e creştin e fericit. Du-te în Occident, au tot ce le trebuie - şi câte şapte maşini - şi dimineaţa se anunţă câţi s-au spânzurat în noaptea aceea. Pai dacă tu mănânci banane, daca tu ai trei-şapte maşini, daca tu ai toţi dolarii, de ce te agăţi de grindă? Ce ai? Uite, eu mă duc la mătuşa Ileana care are trei lemne, nişte vreascuri, coace două barabule, mănâncă, bea o gură de apă, face o cruce mare, zice Tatăl nostru, şi e fericită. Pai atunci nu e păcat că noi, cu o ţară atât de frumoască, se ne uităm în alte părţi să visăm mălaiul uscat de acolo? Întoarceţi-vă la rugăciune, umpleţi bisericile, munciţi cât puteţi. Când vedeţi că fabrica nu mai merge, cela a mai furat-o, altul a jecmănit-o, alţii se sfădesc de la guverne ca nu mai ştiu cum să-şi împartă banii, atunci nu-i de ruşine viaţa la sat. Are mama o grădinuţă, mai dă şi la fata mamei, mai dă şi dincolo, azi aşa, mâine o să fie altfel, dar noi suntem nemuritori, că trăim şi credem în Hristos, şi avem pe Dumnezeu în inima noastră şi ţară e bogata şi ne hrăneşte. Să ştiţi, o să treacă şi timpul acesta. Acum să se umple ei, graşii, să se îngraşe ei bine aşa, asta e vremea lor. Tăceţi din gura şi rugaţi-va lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu, pentru credinţă poporului şi a dumneavoastră, o să va dea tot ce va trebuie, numai cât trebuie, nu mai mult, cât trebuie, şi e suficient. Vrei sa fie România mai frumoasă şi mai binecuvântată şi Ortodoxia mai tare? Schimbă-ţi viaţa ta, eu să mi-o schimb pe a mea, si toţi la un loc, într-o frăţie şi o credinţă să cântăm lui Dumnezeu şi să-L slăvim. Eu am fost prin mai toată Europa. Nu dau România pe nicio ţară. Nici chiar pentru Tara Sfântă, căci România este Tara Sfânta a noastră. Toată salvarea unui om, mântuirea lui, a unui neam, a lumii întregi, nu vine de la oameni, să nu credeţi una ca asta. Tocmai de aceea unora le-a intrat în minte că ei salvează lumea. Ca "eu pot să te ajut, dar să mă asculţi sau să te închini mie!" Noi avem un singur Dumnezeu Căruia ne închinăm: Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Ajutorul ne vine de la fraţi, şi de la prieteni sau neprieteni şi de la vecini. Da, sunt oameni şi ei. Si ei poate cred într-un fel în Dumnezeu. Si unii şi alţii. Ii cinstim, îi respectăm, le dăm chiar noi înainte "Buna ziua". Dar ei să stea la pâinea lor şi în căsuţa lor, iar noi aici în pământul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Fiecare în locuşorul lui. Fiecare îşi mănâncă pâinea pe care a muncit-o cu osteneala lui. Fiecare zice în limba lui Tatăl nostru şi celelalte rugăciuni. Deci frăţie, da, dar robie nu! Să trăim în armonie da, dar să vina unii mai mari ca să zică că noi vă stăpânim pe voi... Ne-am săturat de atâtea robii: şi ateiste, şi comuniste, şi sub turci, şi sub tătari, şi sub câte lifte au mai trecut pe aici, doar ştiţi istoria. Dar uite că ei au murit şi România n-a pierit. Spunea cineva că noi, români, am mâncat colivă la câteva imperii. S-ar putea să aibă dreptate. Ei au mâncat, au furat, au murit şi nu mai sunt acuma, iar acest popor smerit şi blând, legat de Hristos şi de cruce şi de mirul credinţei ortodoxe, supravieţuieşte.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp