PARINTELE SERAFIM ROSE SI CONDITIILE RAPORTARII ORTODOXE LA SFINTII PARINTI “Fara durerea inimii, nu poti fi decat un smochin neroditor, un plictisitor ‘stie-tot’ care este totdeauna ‘corect’…”

" (...) Fiind un fiu devotat al Parintilor din vremurile mai recente (Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Paisie Velicikovski etc.) si din vremea sa (incepand cu Arhiepiscopul Ioan), Pr. Serafim a devenit un adevarat fiu al celor din vechime. Fiind o veriga a predaniei, s-a facut el insusi un transmitator al vechii intelepciuni patristice in zilele noastre. Si, iarasi, nu fiindca stia ce a spus cutare sau cutare Sfant Parinte despre una sau alta, ci fiindca s-a facut cu adevarat de un cuget si un suflet cu ei.

Din cele aratate pana acum, putem intelege cateva dintre calitatile care l-au facut sa reuseasca acolo unde altii nu au putut:

1. Moartea fata de lume. Acest element, legat de noblete si suferinta, s-a dezvoltat la Pr. Serafim din adolescenta pana la viata din pustie, cand a inceput sa traiasca cu adevarat precum Sfintii Parinti. In anii de dinaintea convertirii simtise cat de goala este aceasta lume si stia ca toate sunt desertaciune (Ecl. 1, 2). De aceea nu s-a ingrijit sa tina pasul cu modele intelectuale ca sa fie auzit si respectat de catre lume. Cand dadu peste o invatatura patristica ce era in mod clar in raspar cu spiritul vremii, cu predilectiile, filozofiile sau modelele teoretice ale stiintei contemporane, nu se temea sa o infatiseze in toata puritatea ei. Straduindu-se sa faca invatatura accesibila oamenilor din zilele sale, nu incerca totusi niciodata sa o dilueze, sa o atenueze sau s-o prezinte intr-un mod vag, spre a o face pe gustul oamenilor. El scria ca trebuie sa traim dupa acea invatatura "chiar daca stim ca facand astfel vom pierde bunavointa lumii acesteia si vom fi exclusi din ea".

Mai mult pe http://www.razbointrucuvant.ro.