Predici la duminica dinainte de Înălţarea sfintei cruci
Predici la duminica dinainte de Înălţarea sfintei cruci"Iubiţi credincioşi,
Unul din marile semne care vor vesti a doua venire a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos pentru judecată va fi şi arătarea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Ea se va arăta pe norii cerului, adusă de îngerii lui Dumnezeu cu mare şi negrăită slavă, a cărei strălucire va întrece de mii de ori lumina soarelui. Această arătare a semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare şi nespusă bucurie tuturor binecredincioşilor creştini care au cinstit-o şi s-au închinat ei, altarul cel sfinţit cu sîngele lui Hristos. Însă mare spaimă şi cutremur va aduce peste cei răi şi necredincioşi care n-au cinstit semnul Fiului Omului, adică Sfînta Cruce.
Cu o mie de ani înainte de întrupare, Duhul Sfînt a arătat că Sfînta Cruce este semnul de biruinţă al lui Hristos Dumnezeu, pe care îl va da creştinilor ca pe o puternică armă prin care creştinii vor birui pe nevăzuţii vrăjmaşi. Iată ce zice psalmistul: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă din faţa arcului (Psalm 59, 4). Preasfîntul Duh a arătat, în acea vreme, că prin însemnarea Sfintei Cruci creştinii vor atrage asupra lor lumina feţei lui Dumnezeu, după cum scrie: Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Psalm 4, 6).
Sfînta Evanghelie ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoşata Judecată de apoi, se va arăta Sfînta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plînge toate neamurile pămîntului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30). Da, fraţii mei, toate popoarele pămîntului vor plînge la arătarea Crucii lui Hristos pe cer şi la vederea venirii Lui să judece lumea. Ce vor zice atunci popoarele păgîne cînd vor vedea venirea Domnului nostru Iisus Hristos, înconjurat de toate oştile îngereşti şi de arătarea Sfintei Cruci pe cer? Ce vor zice atunci cei ce L-au răstignit pe Hristos? Ce va zice Pilat care după ce L-a biciuit, a dat voie iudeilor şi ostaşilor lui ca să-L răstignească? (Marcu 15, 15). Ce vor face arhiereii Ana şi Caiafa? Ce vor zice atunci bătrînii şi fariseii şi toată adunarea iudeilor, la vederea Dreptului Judecător şi a Sfintei Cruci venind pe norii cerului?
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/09/09/predici-si-audio-la-duminica-dinainte-de-inaltarea-sfintei-cruci-parintele-cleopa-ips-bartolomeu-parinti-de-la-sihastria-putnei-semnul-fiului-omului/
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp