Prorocul Iona şi noi. Cine l-ar mai asculta?

Credinţa în Domnul nu s-a aprins oarecând în cetatea Ninive în urma unei bune-vestiri de bucurie, precum cea pe care o aduceau Apostolii şi Mironositele-Femei. "Ştirea" pe care Iona le-a adus-o asirienilor era într-atât de cruntă şi de deznădăjduitoare, încât a răscolit pe toţi locuitorii din cetate, de la cei mai mari până la cei mai mici. Nu ni se spune dacă nu cumva asirienii îl vor fi întrebat pe cel care le aducea vestea cea rea, precum cei ce s-au străpuns la inimă în ziua Cincizecimii au căutat răspuns de la bine-vestitorul Petru: „Ce să facem?". Întrebarea este firească, dar în niciunul dintre cazuri ea nu a primit o soluţie omenească. Aceeaşi dezlegare în duh a fost rostită şi de către Proroc, şi, mai târziu, de către Apostol: Pocăiţi-vă!

În orice caz, de mirare pentru noi, şi pilda care ne ruşinează, este incredibilă receptivitate a cuvântului lui Iona de care au dat dovada cetăţenii păgâni (şi păcătoşi) ai Ninivei. Foarte mulţi fac vorbire, astăzi, despre cum s-ar putea întoarce răutatea vremurilor făcând trimitere la pocăinţa ninivitenilor. Din episodul biblic se reţine însă, de obicei, doar partea cu milostivirea Domnului şi se ignora total primele două părţi:

- ascultarea cuvântului de mustrare proorocească a Sf. Iona de către niniviteni şi pocăinţa aspra a acestora.

Dar cine mai asculta astăzi fără împotrivire cuvintele prooroceşti care ne avertizează cu privire la vremurile de pe urmă pe care le trăim? Şi dacă nu ascultăm şi nu credem, cum vom aduce pocăinţa? Şi dacă nu aducem pocăinţa adevărată, cum sa atragem milostivirea lui Dumnezeu?

În plus, să nu uităm totuşi deznodământul cetăţii Ninive: oamenii s-au întors la păcatele lor, după ce pericolul a trecut, şi, drept urmare, cetatea a fost distrusă, până la urmă. În acelaşi timp, trebuie spus că întrucât vremurile de astăzi sunt cu totul speciale şi nu este vorba numai de aşteptarea unor plăgi ca multe altele din istorie pentru păcatele noastre, ci de lucrarea finală a "tainei făradelegii", a instaurării împărăţiei lui Antihrist, atunci Pregătirea noastră ar trebui să fie una pe măsură, şi anume una de ordin duhovnicesc. Pentru suferinţe, prigoană şi moarte nu ne pregătim agitându-ne şi căutând tot felul de "antidoturi" şi "rezolvări" lumeşti, nu umblând încolo şi încoace speriaţi şi răvăşiţi de toate cate le auzim sau terorizaţi de toată gama de provocări şi diversiuni isterizante, nici pierzându-ne vremea zi şi noapte pe forumuri şi chibiţând, să zicem, cu o bere şi o pizza în faţă (unii şi cu o ţigară) despre cum ar trebui să facem "mucenicie", la o adică, nici imaginându-ne că am putea afla, cu mintea noastră, vreo cale de "scăpare", de fuga de revărsarea paharului urgiei lui Dumnezeu...

Mai mult pe:

 http://www.razbointrucuvant.ro/2011/09/21/proorocul-iona-si-noi-cine-l-ar-mai-asculta/