Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:48 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rugăciunea de dimineaţă a Stareţilor de la Optina. Rugăciune pentru izbăvirea de antihrist

ro

11 Oct, 2011 12:09 3017 Marime text

Astăzi, 11 octombrie sunt prăznuiţi, în Sobor, toţi Sfinţii Optinei - renumita vatră duhovnicească a Rusiei din secolul al XIX-lea - mari luminători şi povăţuitori ai Rusiei şi ai lumii pentru vremurile din urmă.Tot astăzi este pomenit şi personal unul dintre ei, Sf. Cuvios Leon(id), primul din lungul şir de Stareţi ai Optinei, iar ieri a fost prăznuit Sfantul Ambrozie de la Optina. Este binecunoscută şi deosebit de frumoasă şi folositoare Rugăciunea de dimineaţă a ultimilor Stareţi de la Optina:

Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi. Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte. În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.

Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.

***

Rugăciune pentru izbavirea de Antihrist a Sfântului Anatolie († 1922) de la Optina

Să mă izbăveşti, Doamne, de cursele vicleanului şi urâtorului de Dumnezeu, antihrist, celui ce va să vină curând şi ascunde-mă de răutatea lui în pustia cea tainică a mântuirii Tale. Dăruieşte-mi, Doamne, putere şi bărbăţie ca să mărturisesc cu tărie Numele Tău cel Sfânt, să nu fug de frica diavolului şi să nu mă lepăd de Tine, Mântuitorul şi Răscumpărătorul meu, nici de Sfânta Ta Biserică. Dăruieşte-mi, Doamne, şi ziua şi noaptea, plângere şi lacrimi pentru păcatele mele şi Te îndură de mine, Doamne, în ceasul Înfricoşătoarei Tale Judecăţi ! Amin

 

Mai multe pe

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/10/11/rugaciunea-de-dimineata-a-staretilor-de-la-optina-11-octombrie-rugaciune-pentru-izbavirea-de-antihrist/
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii