Sărbătoarea tristeţii împăratului şi mântuitorului Isus Hristos. Începutul săptămânii patimilor

Ieromonahul Hrisostom (Man. Putna) - predica cea mai "tulburatoare" la Duminica Intrării Domnului în Ierusalim: cum şi de ce îl răstignim pe Hristos?

- Nu este o sărbătoare festivistă, ci una serioasă. Nu ne putem bucura decât pe jumătate, dar cu un ochi plângem. În centrul Sărbătorii stă un Om trist.

- Intrarea în Ierusalim - chipul intrării Domnului în sufletul omului, care este o intrare complicată şi dureroasă.

- Domnul intră în cetatea sufletului nostru, în locul cel mai sfânt al ei, ca să de afară pe zarafi, ca să facă acolo curăţenie, să aducă lucrurile pe făgaşul normal.

- Nu este uşor ca Dumnezeu să facă aceasta, pentru ca îl primim de cele mai multe ori pe Dumnezeu doar ca să-i arătăm noi ce să facă, ce să ne dea. Îl folosim pe Dumnezeu ca "dealer", ca "psiholog de serviciu" şi atât. Îl folosim pe Dumnezeu ca "aducător de pace", o "pace" care să-mi permită mie să merg mai departe pe drumul meu. Nu-l primesc pe Dumnezeu ca să-mi spună El ce sa fac eu, ci ca să-i spun eu... ca eu sunt pana la urma-urmei "şeful", nu-i aşa?

- Este exact ceea ce au trăit fariseii, cărturarii şi arhiereii acelor vremi: ei se credeau stăpânii acestei cetăţi şi, dintr-o dată, vine cineva care să le conteste stăpânirea.

- Zarafii, schimbătorii de bani şi negustorii de animale în chiar templul - locul cel mai sfânt - al cetăţii celei sfinte se vad şi ei ameninţaţi. "Ce drept are Acesta asupra locului meu de neguţătorie?". Aceştia închipuie patimile cele ascunse ale sufletului, demonii cei vicleni care s-au instalat acolo, sub acoperământul unor ocupaţii onorabile.

- Dumnezeu nu vine nici să cumpere, nici să vândă, ci să Se înstăpânească asupra a ceea ce este al Său.

- Dumnezeu este "autorul partiturii" şi El ştie cel mai bine să o interpreteze la orga sufletului nostru (exemplul din viaţa compozitorului Felix Mendelssohn-Bartholdy).

- Dacă nouă ne este greu este pentru ca noi ne blocam tot timpul, fiindcă nu avem încredere să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze! "Tu să-mi spui mie ce să fac? Oare nu sunt eu învăţătorul propriei mele vieţi?"

- Mânzul asinei - tâlcuit de Părinţi drept chip al firii noastre îndobitocite de păcat şi lipsite de orice orientare şi orice experienţă a lucrurilor cu adevărat serioase.

- Domnul era trist fiindcă ştia că mântuirea Ierusalimului [a omenirii] este o treaba foarte greă. Vedem asta şi la sfinţi: cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât devin mai serioşi, [mai îndureraţi pentru lume].

- Cu cât ne aprofundam şi noi mai mult în tainiţele sufletului nostru, cu atât descoperim mai multe lucruri de care nu suntem mândri şi acestea ne fac mai serioşi, mai trişti.

- În Săptămâna Patimilor, această "seriozitate" [tristeţe] trebuie să caracterizeze întreaga noastră vieţuire, dar noi suntem asemeni zarafilor, a negustorilor din templu: ne preocupam atât de mult de ce vom pune pe masa de Paşti... Şi uităm că Cineva foarte serios are de intrat în sufletul nostru, iar nu într-o casă cu masă [bogată].

- Depinde de noi cum ne deschidem porţile şi ce fel de ramuri îi aducem spre închinare...

 http://www.razbointrucuvant.ro/2012/04/08/predici-audio-duminica-floriilor-intrarea-ierusalim/