Sfântul Nectarie de Eghina – ajutorul celor nemângâiaţi. Minunea din copilărie. Să avem curajul să scriem scrisori către cer!

"Ar trebui să începem cu o minune neconvenţională, petrecută în copilăria Sfântului. De multe ori oamenii încadrează la categoria minuni numai întâmplări spectaculoase, vindecări, învieri, exorcizări. Şi pierd din vedere minunile smerite, care au însă valoarea şi importanţa lor. Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilărie foarte grea: foame, frig, singurătate, durere. Durere, foame, lacrimi. Şi iară lacrimi, singurătate, durere. Ce copilărie poate fi mai tristă decât aceasta? Trebuie spus că singurătatea sa nu era o singurătate ca cea pe care o trăieşte omul zilelor noastre: diferenţa este enormă. Micul Anastasie credea cu putere în Dumnezeu. Şi oricât de tare l-ar fi apasat răutatea oamenilor, el nu contenea să îşi ridice ochii spre Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a primit rugăciunile. Într-o noapte, Hristos i s-a arătat în vis, şi l-a întrebat de ce plânge necontenit. Sufletul copilului era însă atât de pătruns de amărăciune, încât nu a putut să răspundă la întrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris următoarea scrisoare: ,Hristoase al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au ieşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseară la stapânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă, alor mei, saş-mi trimită ei. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele nici un bănuţ... Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă ca Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, Anastasie." A pus scrisoarea într-un plic, şi pe plic a scris adresa destinatarului: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - în ceruri". Contează mai puţin ce s-a întâmplat după ce a scris această scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este că a avut nădejdea ca această scrisoare va ajunge la destinaţie. Sfântul Nectarie ne învaţă nu să întrebăm ,,de ce?", ci să cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arată că nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a încălţărilor nu trebuie să ne îndeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt încercările cu atât mai mare trebuie să ne fie credinţa. Şi totuşi ce s-a întâmplat după ce Anastasie a scris scrisoarea?

Dumnezeu a intervenit într-un mod smerit. Dacă scrisoarea ar fi ajuns la poştă, poate ca vreun poştaş ar fi aruncat-o, sau poate ca şi dacă ar fi citit-o, tot nu ar fi putut să îl găsească pe expeditor pentru a-l ajuta.

Dar Dumnezeu a rânduit ca un negustor să se ofere să ducă scrisoarea la poştă, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, căci afară era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios să citească scrisoarea. Şi, citind-o, si-a dat seama ca din rânduiala lui Dumnezeu ajunsese să o citească. A făcut un colet cu haine, încălţări, mâncare şi bani, şi l-a trimis lui Anastasie împreună cu o carte poştală pe care scria: ,,De la Hristos, pentru Anastasie".

Coletul nu ar fi fost trimis dacă Anastasie nu ar fi scris mai întâi scrisoarea. Am putea spune: ,,Şi nici scrisoarea nu ar fi fost scrisă dacă Hristos nu i S-ar fi arătat în vis, şi nu l-ar fi întrebat de ce plânge". Dar tot aşa am putea spune şi că nici Hristos nu i S-ar fi arătat dacă el nu i S-ar fi rugat, vreme îndelungată şi nu si-ar fi pus nădejdea în ajutorul dumnezeiesc.

 http://www.razbointrucuvant.ro/2011/11/09/sfantul-nectarie-de-eghina-ajutorul-celor-nemangaiati-minunea-din-copilarie-sa-avem-curajul-sa-scriem-scrisori-catre-cer/