Tâlcuire evanghelică actuală despre cei care au pretenţii de la Dumnezeu şi îşi însuşesc cu obrăznicie drepturi şi răsplăţi

"De ce a refuzat Domnul cererea Sfinţilor Apostoli Iacov şi Ioan şi a mamei lor? Doar ceruseră un lucru deloc rău, şi anume un loc în împărăţia lui Hristos Mântuitorul: Fă ca să şadă unul de-a dreapta şi unul de-a stânga Ta, întru împărăţia Ta (Mt. 20, 21). Ce, nu poate omul să se roage pentru asta? Doar s-a şi poruncit: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu", şi pe toţi ne învaţă Sfânta Biserică să ne rugăm: „Nu ne lipsi pe noi, Doamne, de veşnica Ta împărăţie". Şi atunci, care este pricina pentru care au fost refuzaţi? După aceea, doar, tot au primit împărăţia şi au fost proslăviţi. Pricina e aceea că ei îşi însuşiseră cu de la sine putere dreptul la împărăţie - şi nu doar la împărăţie, ci şi la un anume loc: cel mai de cinste din împărăţie. Iar a-ţi însuşi cu de la sine putere nu doar o anumită treaptă de slavă din împărăţie, ci chiar şi împărăţia în general, nu e îngăduit: fiindcă darul acesta este la buna voie a Tatălui Ceresc, pe care nu avem cum să o ştim nici dacă am împlinit cu stricteţe toate poruncile. „Nu este al Meu a da, ci celui căruia i se va da de către Tatăl Meu Cel Ceresc".

Aşadar iată şi învăţătura Evangheliei de astăzi: să nu ne însuşim cu de la sine putere împărăţia şi, lucrând cu toată osârdia pentru primirea ei, primirea în sine să o lăsăm la voia lui Dumnezeu, s-o aşteptăm ca pe o milă a Cerescului nostru Tată, să slujim întru aşteptare, fără pretenţii, spunându-ne că suntem robi netrebnici, chiar dacă am fi făcut tot ceea ce ni s-a poruncit.

Este neapărată nevoie să ne amintim de asta, fiindcă altfel îndată ce ne vom fi ostenit puţin vom şi începe să trâmbiţăm înaintea noastră şi să ne punem în rândul sfinţilor şi oamenilor mari, şi chiar dacă vorbim despre noi în chip smerit, în inimă simţim altfel şi ne dăm singuri pierzării prin asta din nechibzuinţă şi lipsă de prevedere. Cu frică şi cutremur se cuvine nouă a săvârşi mântuirea noastră, iar nu a pune lege lui Dumnezeu cu obrăznicie si ne-o dăruiască. Aşadar fugiţi de această boală pierzătoare, tâlcuind în lumina smereniei, nu a îngâmfării, ceea ce poate părea un temei pentru un asemenea drept şi o asemenea încredinţare.

Ce i-a făcut pe fiii lui Zevedei şi pe mama lor să se adreseze Domnului cu o asemenea cerere? In primul rând, faptul că erau dintre credincioşi, cărora li se dăduseră mari făgăduinţe; în al doilea rând, faptul că îl slujiseră pe Domnul, de-a lungul petrecerii Sale pământeşti, cu deosebită osârdie, căci mama îi slujise din averea sa, împreună cu altele; în al treilea rând, faptul că primiseră deja de la Domnul semne de bunăvoinţă şi apropiere deosebită. Toate acestea ni se pot potrivi şi nouă: insă ele nu sunt un pretext pentru a ridica pretenţii, ci numai un imbold către smerenie şi mai multă râvnă pentru primirea împărăţiei. Şi între noi se află câte unul care îşi însuşeşte împărăţia în virtutea faptului că este creştin, iar creştinilor li s-a zis: Cel ce crede în Fiul are viată veşnică (In 3, 36). Intr-adevăr, aşa este. Creştinilor le aparţine împărăţia lui Dumnezeu. Ea a şi fost întocmită tocmai pentru creştini; dar trebuie să fii adevărat creştin pentru a-ţi însuşi ceea ce s-a făgăduit creştinilor. Să stabilească dacă este adevărat creştin nu poate singur, însă, nici unul dintre noi. Singurul care o va face - şi asta în viitor - este însuşi Domnul, când va spune unora: „Slugă bună", iar altora: „Slugă leneşă şi vicleană". Aşadar faptul că suntem creştini nu este un temei pentru pretenţii, ci un imbold spre smerenie, frică şi mai mare râvnă pentru a ne arăta creştini adevăraţi.

 http://www.razbointrucuvant.ro/2012/03/31/duminica-mariei-egipteanca-predica-teofan-zavoratul-fiii-zevedeu-cerere/