Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:06 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

(In)succesul Promocult Cultura în administraţia Mazăre

ro

14 May, 2012 00:00 1914 Marime text
deschidere_maz.jpg Pentru a hrăni nevoia de cultură a constănţenilor, Primăria Municipiului Constanţa, cârmuită de edilul Radu Mazăre, anunţa în urmă cu ceva ani demararea proiectului Promocult, cu finanţare guvernamentală şi locală. Beneficiarii urmau să fie revista de cultură „Tomis" şi Constanţa. Numai că, între timp, unul dintre beneficiari a încetat să mai existe - în vara anului 2010, Consiliul Local al Municipiului Constanţa a adoptat hotărârea prin care a fost desfiinţată singura revistă de cultură din Constanţa.

Oficial, proiectul Promocult înseamnă pe site-ul oficial al Primăriei Constanţa unul dintre proiectele cu finanţare naţională care au fost finalizate. Sursa de finanţare era reprezentată de Ministerul Culturii şi Cultelor prin programul «Promocult 2007» şi bugetul local. Beneficiarii, aşa cum am menţionat, urmau să fie revista de cultură Tomis şi oraşul Constanţa. Pe lista partenerilor se aflau Primăria Municipiului Constanţa, Fundaţia „ARTA" Constanţa, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul de Sculptură „Ioan Jalea" Constanţa, Accademia Di Romania („instituţie a statului român fondată în 1992 în Roma, Italia, având ca scop cercetarea siturilor arheologice"), dar şi Il Quadrivivo, un cerc de literatură şi artă din Sulmona, Italia.

 campanie.jpg

Anul de semnare a contractului a fost 2007, acelaşi, spun reprezentanţii primăriei cu anul în care a fost finalizat proiectul, în valoare de 66.573,08 lei. Din suma respectiv, contribuţia proprie a municipalităţii constănţene era de 13.314,62 de lei, iar fondurile nerambursabile erau de 53.258,46 de lei. Obiectul era „promovarea culturii româneşti în spaţiul european prin expuneri culturale (pictură grafică, sculptură şi footografie) în Pinacoteca din Sulmona şi la Roma, în spaţiul Accademia Di Romania". Prin acest proiect se urmărea „consolidarea legăturilor culturale dintre oraşele înfrăţite, Constanţa şi Sulmona, sub semnul marelui poet Ovidius", iar rezultatele au constat în tipărirea materialelor promoţionale şi expoziţii de artă plastică şi fotografic (Constanţa, Sulmona şi Roma). Atâta doar că, după atâta consolidare, Consiliul Local Constanţa a votat desfiinţarea revistei Tomis. Decizia a fost luată în vara anului 2010, în baza Ordonanţei de Urgenţă 63/2010. Beneficiară de proiect în 2007, revista a fost închisă oficial în 2010, iar cei 16 angajaţi ai publicaţiei au rămas fără locuri de muncă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii