Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:28 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lasagna la cuptor

ro

09 Aug, 2011 00:38 2053 Marime text
lasagna_la_cuptor.jpgLasagna la cuptor este, prin definiţie, o mâncare "de casă". Un fel cald, prietenos, de reuniune a familiei. Se estimează că există circa 140 de reţete de lasagna. Cea de mai jos este o clasică.

Porţii: 6

Timp preparare: 90-100 minute

Ingrediente:

3 linguri ulei de măsline

500g carne de vită măcinată

75g Pancetta tăiată cubuleţe (sau bacon)

130g ficăţel de pasăre, curăţat şi tăiat pătraţele

1 ceapă tăiată mărunt

2 căţei de usturoi, zdrobiţi

150ml vin alb

2 - 3 linguri pastă de roşii

2 cutii (400 grame) roşii la conservă, fără coajă, mărunţite

3 linguri smântână

8 - 10 foi lasagna verzi sau albe, dacă este necesar, semipreparate

75 grame brânză parmezan, proaspăt rasă

sare şi piper negru proaspăt măcinat

frunze proaspete de pătrunjel pentru ornat

Sosul alb

600 ml lapte

1 frunză dafin

o ceapă mică, feliată

50g unt

40g făină

nucşoară proaspăt rasă

Preparare:

Încălziţi uleiul într-o cratiţă adâncă. Adăugaţi carnea şi prăjiţi, spărgând cocoloaşele cu o lingură de lemn. Adăugaţi Pancetta şi ficăţelul de pasăre tocat din cuţit şi lăsaţi la foc 3 - 4 minute. Adăugaţi ceapa şi usturoiul şi mai lăsaţi pe foc 5 minute. Adăugaţi vinul şi lăsaţi la foc până scade.

Adăugaţi în sosul de carne pasta de roşii şi roşiile, apoi condimentaţi cu sare şi piper negru proaspăt măcinat, după gust. Daţi un clocot, micşoraţi flacără şi lăsaţi să fiarbă mărunt timp de 15 - 20 minute, până se îngroaşă. Adăugaţi smântâna, luaţi de pe foc şi puneţi deoparte.

Între timp, preparaţi sosul. Turnaţi laptele într-o cratiţă. Adăugaţi frunză de defin şi ceapă. Ţineţi pe foc 1 minut, amestecând continuu. Încălziţi până la punctul de fierbere şi luaţi cratiţă de pe foc. Lăsaţi să infuzeze cam 10 minute. Scoateţi frunză de dafin şi ceapă.

Topiţi untul într-o cratiţă şi presăraţi făină. Lăsaţi la foc cam 1 minut, amestecând continuu şi apoi adăugaţi treptat laptele, până când amestecul clocoteşte şi se leagă într-un sos subţire. Condimentaţi şi adăugaţi nucşoară.

Încălziţi cuptorul la 190 C°. Întindeţi puţin sos de carne pe fundul unei tăvi pătrate de cuptor (un vas de jena este foarte potrivit). Acoperiţi cu un strat de lasagna. Întindeţi deasupra sos bechamel şi presăraţi cu Parmezan. Repetaţi straturile şi încheiaţi cu un strat în care amestecaţi cele două sosuri. Presăraţi cu Parmezan din abundenţă.

Daţi lasagna la cuptor cca. 30 minute până când sfârâie şi e rumenită. Lăsaţi-o să se răcorească 10 minute, înainte de a o tăia.

Se serveşte caldă, cu parmezan proaspăt ras şi pătrunjel deasupra.

www.cevabun.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii