Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:55 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Repetenti la istorie

ro

19 Jun, 2006 00:00 1527 Marime text

Comentariul saptamanii

Ultima isprava petrecuta in curtea Ministerului Educatiei si Cercetarii cu ziaristi, actori si subiectele la istorie pentru testele nationale are - cel putin la prima vedere - si o alta morala. Nu e vorba numai de neglijenta unor organizatori sau lipsa de atentie fata de sustinerea unei asemenea actiuni, ci mai ales de dispretul general al educatorilor de astazi fata de o disciplina care se numeste inca Istoria romanilor.Cu siguranta, vigilenta functionarilor de la minister a fost maxima pentru disciplinele fundamentale, cum ar fi matematica sau fizica, dar Istoria? Ce mai conteaza ea? Ce mai este ea astazi? La ce mai foloseste? Ce le mai trebuie copiilor sa stie cine a fost Dimitrie Cantemir sau cu cine s-a batut Burebista? Ce caracterizeaza domnia lui Stefan cel Mare sau jertfa lui Mihai Viteazul? Avem destule vedete pe ecranele televizoarelor care sa le fie model tinerilor. In ghiveciul numit cartea de istorie, care aduna la un loc fapte de o deosebita relevanta pentru destinul unei natii, tratate usurel, si portretele unor facatori de imagine, ce lectie de istorie sa mai retina tinerii captivati de curiozitatile varstei, Internet si masini de curse? Incidentul petrecut in ograda Ministerului este doar o consecinta de fapt a dispretului general cu care este tratata o disciplina fundamentala pentru dezvoltarea identitatii de neam a tinerei generatii. El vine sa completeze seria disputelor legate de manualele de istorie, de prezenta sau absenta unor personalitati din filele acestora, de aducerea disciplinei printre "Optionale", de slaba pregatire a multora dintre cei de la catedra. Slabiciunile invatamantului preuniversitar, parte si ca o consecinta a "fabricilor" de licentiati pe care ii varsa anual facultatile, parte si a zbuciumului salarial care a perturbat bunul mers al scolii, coruptia neeradicata din randul meditatorilor sunt doar cateva din cauzele care duc la repetentie.O echipa ministeriala poate fi - in algoritm politic - reformatoare sau nu, poate sa asigure un bun manageriat, dar mandatul ei nu poate asigura eradicarea unor mentalitati deja instalate, a proastelor obiceiuri legate de scoala decat daca toata scoala romaneasca ar fi dispusa sa-si accepte limitele si sa vrea schimbarea.Asta da, ar fi o adevarata lectie de istorie, fara repetenti!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii