Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:36 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania Poliţiei Locale Constanţa, susţinută de constănţeni

ro

12 Sep, 2016 00:00 2802 Marime text
În perioada 1-30 septembrie, angajaţii Poliţiei Locale Constanţa derulează o campanie sub sloganul „Acţionează responsabil! Atitudinea ta contează!“. În prima jumătate a lunii, poliţiştii locali vor face turul parcurilor şi locurilor mai aglomerate din oraş, pentru informarea şi sensibilizarea cetăţenilor cu privire la „importanţa menţinerii curăţeniei şi a dreptului de a avea un mediu curat şi sănătos“.
 
După ce au prevenit gesturi precum aruncatul chiştocului de ţigară, a hârtiilor, a cojilor de seminţe etc. pe jos, apariţia „obstacolelor“ reprezentante de dejecţiile patrupedelor pe trotuare, pe aleile din parcuri ori dintre blocuri, poliţiştii locali trec la sancţionarea celor care, practic, nu respectă prevederile HCL 184/2013 privind îmbunătăţirea activităţilor de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare. Amenzile aplicate vor fi cuprinse între 400 şi 800 de lei.
 
În contextul prezentat, cotidianul ZIUA de Constanţa a propus un sondaj de opinie, pentru a afla cum vede comunitatea această campanie. Deşi a avut peste 3.650 de vizualizări, la întrebarea „Consideraţi oportună campania demarată de Poliţia Locală Constanţa?“ au răspuns 317 cititori. Din totalul acestora, 80% au fost de acord.

Comentarii pe site-ul ziarului 

O parte dintre cititori au lăsat comentarii pe site-ul ZIUA de Constanţa şi chiar sugestii, pe care vi le prezentăm în cele ce urmează.
 
Oana C.: „Este de bun augur, aştept să văd efectele în Piaţa Griviţei, cum se vor «sensibiliza» cei de acolo. Amenzile sunt prea mici. Atunci când plăteşti o amendă, trebuie să te doară, a doua oară când arunci ceva pe jos, să te gândeşti dublu.“
 
Nicolae: „Ar trebui să treacă şi pe la platformele de gunoi şi să vadă ce se întâmplă acolo! Mizeria lăsată de «familiile de rromi» ce răscolesc tomberoanele este de nedescris!!!“
 
Silviu Moraru: „Sunt de acord cu responsabilizarea deţinătorilor de animale de companie. Consider, în acelaşi timp, că ar fi oportună construirea de ţarcuri special amenajate (în parcuri) pentru socializarea câinilor şi a altor animale de companie.“
 
Rodica Murariu: „Apreciez modul în care Poliţia Locală a informat cetăţenii. Vrem ca aceste măsuri să fie luate la nivelul întregului oraş, urmate de sancţiuni. Vrem să existe un control şi asupra celor care răspund de îngrijirea spaţiilor verzi, trecându-se la sancţiuni, în cazul nerespectarii clauzelor contractuale. Vrem un oraş îngrijit! Mai multă curăţenie înseamnă sănătate, confort psihic. S-ar putea trece la o informare în scris a tuturor cetăţenilor, aşa cum erau trimise scrisori de informare şi felicitare. E timpul să fim responsabilizaţi! Mulţumim pentru măsurile luate!“
 
Oana Anghel: „Cred că este o campanie oportună. Mulţi turişti, dar şi constănţeni sunt de multe ori indiferenţi faţă de repercusiunile acţiunilor lor. Mulţi ajung să considere aceste gesturi naturale, uitând că sunt contravenţii. Niciodată nu strică să fie reamintite importanţa menţinerii curăţeniei şi dreptul de a avea un mediu curat. Felicitări!“
 
Mădălina: „Sunt pro acestei campanii începute de Poliţia Locală şi cred că lucrurile se vor îndrepta curând!“
 
Vasile Tescaru: „Aş dori să se ia măsuri nu numai pe nesimţirea oamenilor care aruncă gunoaie în spaţiul public, ci şi împotriva celor care au transformat oraşul, parcurile, adică domeniul public, în WC-ul câinilor, aş dori o hotărâre de Consiliu Local care să ia în considerare faptul că nu suntem nevoiţi să facem slalom printre excremente de animale, iar posesorii de animale de companie să fie obligaţi să strângă. Deţinerea unui animal de companie e alegerea lor, deci să se conformeze, pentru că nu suntem nevoiţi noi, ceilalţi, să le suportăm plăcerile...“
 
Nicu: „Până acum ce aţi făcut ? Sper că se vor aplica amenzi tuturor, nu ca pe linia de autobuze 48, altfel nu rezolvaţi nimic“.
 
Mirela Tone: „Și o campanie împotriva celor ce au animale şi nu strâng în urma lor când avem?“

Comentarii pro şi contra pe intenet

„«După ce am prevenit...» Nu aţi prevenit nimic, domnilor. Atâta vreme cât nu se va acţiona cu fermitate, indiferent de situaţie, nu putem spune că s-a prevenit ceva. Nu înseamnă că suntem «tari» şi avem rezultate doar când sancţionăm bătrânica care vinde“, este de părere Sorin Mustăţea. 
 
„Să ştiţi că nu numai parcurile şi locurile aglomerate fac parte din oraş. Oraşul este format din cartiere, şi cartierele sunt locuite de oameni“, atenţionează Flory Stoian.
 
„Nu consider oportun sondajul de opinie. Consider oportun ca Primăria să desfiinţeze această «Poliţie Locală», care nu-i decât o adunătură de putori. Consider oportun ca Primăria să verifice cum firma Polaris onorează contractul semnat şi asigură curăţenia“, a sugerat Iulian Acotunoaie.
 
„Din păcate, oraşul Constanţa este fruntaş la mizerie. Cine e vinovat? Cei mai mulţi se comportă ca şi cum strada e coş de gunoi. Oameni care se cred educaţi aruncă gunoiul din maşină, lasă sacii cu gunoi pe unde apucă şi exemplele sunt la tot pasul. Până nu se vor aplica amenzi usturătoare, nu se va schimba situaţia. Suntem ceea ce lăsăm în urma noastră!“, opinează Maria Zelca. Asta în contextul în care Varia Mihai se întreabă: „De ce campanie, şi nu permanenţă?“
 
„Nu se vor obţine rezultate fără participarea masivă a opiniei publice, în combaterea fenomenelor de încălcare a legilor şi a bunului-simţ!“, consideră Nelu Dordea.
 
„De ce nu răspunde Poliţia Locală la apeluri de la cetăţeni în timp real, ca Poliţia Română? Doamna de la dispecerat îmi zice să vin să depun sesizare scrisă, eu reclamând o faptă contravenţională în desfăşurare. Desfiinţaţi şi dotarea, şi banii distribuiţi către secţiile de poliţie din oraş“, a scris Orhan Abd.
 
Pe de altă parte, Eugen Pîrvu afirmă că e nevoie de „mult mai multă implicare a Poliţiei Locale, nu se face simţită prezenţa acestei instituţii în Constanţa...“. Dragoş Suta subliniază: „Vă e frică de ţigani (n.r. referire la poliţiştii locali). Demisii!“, în timp ce Viorel Florin Anghelache completează: „Nu, în general, sunt umiliţi de ţigani, le este frică şi nu se bagă“. Marian Gheorghe consideră că „nu sunt eficienţi“, iar Ion Ciungu se întreabă retoric: „Și de unde au început, că eu nu prea îi văd pe străzi?!“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii