Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:39 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Cel mai prost sens giratoriu din câte am întâlnit în toată țara!” Constănţenii nu sunt de acord cu amplasarea sensului giratoriu de pe DN 2A din dreptul Aeroportului Mihail Kogălniceanu

ro

20 Feb, 2017 00:00 3409 Marime text
La finele anului trecut, pe DN 2A, între Ovidiu și Hârșova, în dreptul Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, a apărut un sens giratoriu. Deși inaugurat de nici trei luni, le dă de furcă serios șoferilor care circulă pe această rută, nu de puține ori fiind înregistrate accidente rutiere, cel mai recent având loc în urmă cu două săptămâni, când o persoană a fost rănită.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța a lansat, săptămâna trecută, sondajul de opinie cu întrebarea: Considerați că este corect amplasat sensul giratoriu de pe DN 2A din dreptul Aeroportului Mihail Kogălniceanu?

Sondajul s-a încheiat pe data de 19 Februarie 2017 

La acest sondaj au participat 887 de persoane, dintre care 82% nu sunt de acord cu amplasarea sensului giratoriu, în timp ce doar 18% se declară mulțumite de locul în care se situează acesta. Sondajul s-a încheiat pe 19 februarie. Vă prezentăm mai jos și câteva comentarii ale cititorilor noștri referitoare la subiectul propus.
 
Nicu: „Este aruncat în câmp aiurea și nu are nicio logică acolo”.
 
Constănțean: „În momentul în care te deplasezi pe direcția M. Kogălniceanu - Constanța, bordura din dreapta are o forma ciudată, în loc să fie lăsat drumul drept, el se îngustează spre sensul giratoriu. Nu văd logica. Chiar dacă e proprietar cineva pe terenul din dreapta, bordura este de prisos în acea zonă. Cu siguranță marginea din dreapta putea fi menținută dreaptă în sensul giratoriului. Când vii dinspre Constanța spre M. Kogălniceanu, abia se zărește lumina de la sensul giratoriu, pentru că este foarte mult deplasată față de axul drumului. Toată zona trebuie iluminată puternic și marcaje corespunzătoare. În momentul de față, este un real pericol, chiar și pentru mine, care cunosc zona. Când sunt la volan, aștept să vad din moment în moment lumina din dreapta, din mijlocul sensului giratoriu. Nu înţeleg logica sensului giratoriu, înălțat ca o insulă. Are cam un metru înălțime și nu înţeleg de ce, ca participant la trafic menționez că nu pot observa autovehiculul care vine din sens opus cu semnalizarea în funcțiune, care vrea să intre în sens, pentru că, practic, înălțimea sensului giratoriu obturează vizibilitatea și nu pot să văd semnalele luminoase ale participantului la trafic. Semnalizarea o văd abia când el efectuează virajul în sens, moment în care ești obligat să frânezi brusc și există posibilitatea ca cel din spatele tău să te lovească. Dacă aș fi știut că intră în sens, frânarea mea ar fi fost progresivă. Deci, înălțimea sensului giratoriu ar trebui să fie ca la cele de la Metro / Vivo din Constanța. Să existe vizibilitatea și să poți vedea intenția celui care vine din sens opus de la o distanță considerabilă. Sper că am fost destul de explicit. Nu mai comentez la faptul că sensul este dezaxat, mai mult ca sigur în partea opusă aeroportului, terenul este în proprietatea unui privat”.
 
Localnic: „Părerea mea este că trebuie semnalizat mai bine cu indicatoare din ambele sensuri, pe timp de noapte iluminat mai intens, continuat iluminatul prin stâlpi atât înainte de sens, cât și după sensul giratoriu. Și șoferii să fie mai atenți, să nu gonească cu viteză, au limită de viteză, dar nu o respectă”.
 
Diana: „Zilnic trec pe acolo (dus-întors). Numai incidente văd din cauza proastei amplasări și a felului în care se obturează o jumătate de bandă la un moment dat. Când vii în viteză dinspre Kogălniceanu - Constanța te poți duce în câmp când intri în giratoriu”.
 
Șofer: „Cel mai prost sens giratoriu din câte am întâlnit în toată țara. Nu există altceva mai prost pe șosele. Nu e semnalizat pentru timp de noapte și ceață și dacă nu ești din zonă ca să știi cum stă treaba și vii dinspre Constanța, ai toate șansele să faci accident”.
 

Locatar: „Foarte prost amplasat acest sens giratoriu!!! Când vii dinspre Constanța, chiar dacă ai sau nu viteză, apare deodată în fața ta! Eşti ca într-un carusel până ieși!”
 
Localnic: „Nu își avea rostul acest sens. De când a fost amplasat, au apărut accidentele, până atunci nemaifiind așa ceva în acea zonă. Părerea mea este că se poate aștepta câteva zeci de secunde la ieșirea de la aeroport în loc să fie acolo un loc unde apar cascadorii!”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii