Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:27 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Faci economie la întreţinere, dar dai bani pe pastile“ 59 la sută dintre participanţii la sondaj vor căldură în case

ro

16 Oct, 2017 00:00 2759 Marime text
RADET Constanţa a finalizat aproape în totalitate lucrările programate în planul de revizii şi reparaţii, motiv pentru care, începând de astăzi, demarează efectuarea probelor la rece pe instalaţiile proprii de termoficare de pe raza municipiului. Ultimul punct termic a cărui instalaţie va fi încărcată este PT 146, unde sunt în derulare lucrări prevăzute în planul de revizii şi reparaţii din acest an.
 
Reamintim că preţul local cu TVA de facturare a unei gigacalorii în municipiul Constanţa este de 365,96 de lei. Potrivit regulamentului, furnizarea energiei termice se face atunci când sunt îndeplinite condiţiile meteorologice, adică în trei nopţi consecutive temperaturile minime să se situeze sub 10 grade Celsius, între orele 18.00 şi 7.00, acest program fiind stabilit în concordanţă cu evoluţia temperaturilor exterioare şi cu cerinţele asociaţiilor de proprietari în ceea ce priveşte furnizarea de căldură.
 

În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a iniţiat şi derulat sondajul de opinie cu întrebarea: „Sunteţi de acord ca RADET să înceapă furnizarea energiei termice în municipiul Constanţa?“ La sondaj au participat 683 de cititori. Dintre aceştia, 59% sunt de acord ca RADET să înceapă furnizarea energiei termice în municipiul Constanţa, în timp ce 41% se declară împotrivă.

„Facturile la căldură sunt destul de mari“

Mai mult, participanţii la sondaj ne-au împărtăşit şi părerea lor privind furnizarea energiei termice în municipiul Constanţa. „Exact ce spuneam eu acum câteva zile. Vor exista mulţi cărora li se va părea devreme. Eu chiar îi înţeleg pe unii. Facturile la căldură sunt destul de mari. Abia fac faţă iernii. Dacă dau de acum drumul, îi dau peste cap de tot. Din păcate“, a spus Alexandra-Gabriela M.
 
„Nu este vina pensionarilor că nu îşi permit factura la căldură şi preferă să-şi mai pună o haină pe ei să nu îngheţe. Nu este nici vina unui bebe sau a unui nou-născut. Ei cu atât mai puţin sunt vinovaţi că stau în frig în casă. Fără să fiu rea sau drastică, dacă ar fi să fac o alegere, aş prefera ca un bebe mic să aibă prioritate. Asta e părerea mea sinceră. Trebuie să-i respectăm pe cei în vârstă, dar nu în defavoarea copilaşilor noştri“, a comentat Mihaela M.
 
„Dar nici să stau în casă cu 19 grade să mor de frig când o să vină frigul. Mulţi au plecat de la sat ca să locuiască la oraş mai bine, dar nici nu sunt nevoită să stau în casa în care plătim ratele cu greu. La sat îşi făceau focul dacă le era frig, dar la bloc este altceva şi trebuie să te supui majorităţii“, este de părere Ana Maria I.
 
„Da! Cei care nu vor căldură în apartamente sunt de obicei pensionarii“, susţine Loredana A.
 
„Da! Degeaba faci economie la întreţinere, dar dai bani pe pastile sau ajungi la spital!“, a subliniat Violeta Ionela I.
 
„Meteorologii anunță încălzirea vremii. Cât despre camerele bebeluşilor, pediatrii recomandă ca temperatura să nu fie mai mare de 22°. Iar la cât soare este afară, mă îndoiesc că în casă este așa frig“, ne-a scris Carmen R.
 

„Mie mi se pare exagerat de frig, mai ales noaptea. Dacă de pe acum am scos tot ce era mai gros, la iarnă ce mai facem?! E adevărat ca vom plăti mult, dar nici nu putem dârdâi în casă, mai ales cei cu copii mici“, ne-a transmis Corina T.
 
„Un calorifer electric vă scoate din impas“, spune Carmen R. 

„Numai la Constanţa avem preţuri mari la căldură“ 

„Păi nu e nicio combinaţie. Ori că plătesc curentul 500 de lei, ori plătesc întreţinerea şi am căldură în toată casa şi se menţine şi peste noapte“, a declarat Corina T.
 
„RADET să mai scadă preţurile astea de elită, că numai la Constanţa avem preţuri mari la căldură. Ruşine! Şi după aia mai băgaţi legi că nu are voie omul sa se debranşeze!“ a comentat Marius C.
 
„Da, normal. Cine nu vrea, să-şi oprească gigacalorimetrele. Nu stă toată lumea în frig pentru două-trei persoane“, susţine Elena I.
 
„Mai rău pentru copilași, cât îngheața la băiţă și chiar dimineața, când îi sculăm din pat să-i pregătim de grădiniţă, de școală“, ne-a spus Gabriela.

 
„De pe acum ? E o nebunie. Timpul nu o să fie ca vara, dar nici ca iarna. Pe la mijlocul lui noiembrie ar fi cel mai recomandat. Pe timpul comuniștilor plăteam frigul din casă“, este opinia lui Valentin M.
 
„Sunt copii care îngheaţă în apartamente, pentru că lumea nu vrea să plătească căldura. Nu se pot opri caloriferele, pentru economia aia? Nici nu costă din cale-afara“, a transmis Miruna A.
 
„Și pe timpul comuniștilor aveam copii mici și nu a înghețat nimeni“, a completat Valentin M.
 
„Cine vrea căldură să îşi pună centrală sau măcar gigacalorimetre. Cei care nu au cum nu au încotro, preferă frigul decât facturile imense“, a menţionat Minodora C.

„Ieşiţi în stradă!“

„Atunci, ieşiţi în stradă în loc să daţi din gură pe Facebook“, a îndemnat Bogdan Florin P. 
 
„Da, decât să dăm banii pe medicamente, plătim căldura“, susţine Elena N.
 
„Nu. Poate de lua viitoare“, cere Ştefana M.
 
„Cine nu vrea căldură să îşi închidă caloriferele“, susţine Violeta B.
 
„Care vor căldură să folosească caloriferul electric sau aerul condiționat“, a spus Daria P.
 
„Dar caloriferul sau aerul condiționat merg pe curent, care costă bani. Deci tot bani dăm!?“, susţine Elena N.
 
„Cine are nevoie suportă cheltuielile. O parte a generației comuniste ne-am crescut copiii şi fără căldură, şi fără curent şi nu a murit nimeni şi niciun copil din cauza căldurii. Suportă cine vrea şi cine poate“, a completat Daria P.
 
„De ce trebuie să trăim iar ca în comunism? Că aşa vor vârstnicii care votează PSD?“, ne-a scris Bogdan Florin P.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii