Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:00 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 87% dintre participanții la sondaj susțin strângerea de semnături pentru iniţiativa de modificare a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice“

ro

09 Apr, 2018 00:00 1937 Marime text
La începutul săptămânii trecute, lansam dezbaterea și sondajul de opinie cu referire la lansarea oficială a acțiunii de strângere de semnături pentru iniţiativa de modificare a Constituţiei „Fără Penali în funcţii publice“, susţinută de USR.

Arătam, atunci, că într-o perioadă de şase luni, iniţiativa trebuie să strângă 500.000 de semnături valabile, din cel puţin 21 de judeţe din ţară.
Cei 19 membri ai comitetului de iniţiativă, din care fac parte scriitorul Gabriel Liiceanu, filosoful Mihai Şora, membrii mişcării de stradă Rezistenţa şi preşedintele asociaţiei Colectiv, au fost primii care şi-au pus semnătura pe liste şi au îndemnat toţi cetăţenii să le urmeze exemplul pentru a interzice accesul în funcţii publice persoanelor care au fost condamnate la închisoare pentru că au săvârşit infracţiuni cu intenţie.

Membrii USR, alături de voluntari implicaţi din toată ţara, vor fi în stradă timp de şase luni pentru a strânge semnături, iar în principalele oraşe din ţară au fost amplasate corturi.

La Constanţa îi găsiţi în cortul amplasat în parcul de la Casa de Cultură. Liderii USR Constanţa se aşteaptă ca cel puţin 20.000 de constănţeni să se alături acestei campanii.
 
Campania îşi propune strângerea de semnături pentru a interzice accesul în funcţii publice (preşedinţie, Parlament, administraţie locală) persoanelor care au fost condamnate la închisoare pentru că au săvârşit infracţiuni cu intenţie, pentru că România are nevoie de o clasă politică integră şi fără probleme penale.

Formularele de semnături pot fi descărcate de toţi cei care vor să susţină iniţiativa şi de pe site-ul farapenaliinfunctiipublice.ro.
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat un sondaj de opinie cu tema:

Susţineţi strângerea de semnături pentru iniţiativa de modificare a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice“?

Materialul de însoțire al sondajului a fost accesat de aproape o mie de cititori.
Totodată, la sondaj, au răspuns aproape trei sute de persoane.
Dintre acestea 87% susțin ideea iar celelelte 13% nu agreează această idee.


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii