Sondaj de opinie 47% dintre respondenţi cred că Farul Constanţa se va califica în cupele europene
Sondaj de opinie: 47% dintre respondenţi cred că Farul Constanţa se va califica în cupele europene
05 Jul, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3371
Marime text
- FC Viitorul (Liga 1) şi FC Farul (Liga a 2-a) au fuzionat, echipa rezultată, Farul Constanţa, urmând să joace în primul eşalon.
- „Marinarii“ îl au ca manager tehnic pe Gică Hagi, care a revenit în antrenorat după un an de pauză.
- Cotidianul ZIUA de Constanța a inițiat sondajul de opinie cu întrebarea: „Cum credeţi că se va clasa Farul Constanţa în sezonul 2021/2022 al Ligii 1?“.
La mijlocul acestei luni, debutează ediţia 2021/2022 a Ligii 1, în care Constanţa este reprezentată de Farul, formaţie rezultată în urma fuziunii dintre FC Viitorul (Liga 1) şi FC Farul (Liga a 2-a).
„Marinarii“ îl au ca manager tehnic pe Gică Hagi, care a revenit în antrenorat după un an de pauză. Momentan, până când va fi construit stadionul de la Constanţa, echipa îşi va susţine meciurile oficiale de pe teren propriu la Ovidiu, pe terenul central al Academiei Hagi, cel pe care a jucat până acum fosta formaţie FC Viitorul. Având în vedere această unire a două echipe, în măsură să genereze o formaţie mai puternică, prezenţa lui Gică Hagi pe banca tehnică, cu ale sale concept, idei şi filosofie fotbalistică ce s-au dovedit de mare succes, dar şi entuziasmul născut în jurul noului proiect, speranţele şi visele membrilor marii familii fariste sunt mari.
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța a inițiat sondajul de opinie cu întrebarea: „Cum credeţi că se va clasa Farul Constanţa în sezonul 2021/2022 al Ligii 1?“, fiind oferite patru variante de răspuns.
Iată şi câteva dintre mesajele celor care au participat la sondaj:
„Totul e prea nou, va fi o perioadă grea, de căutări, soluții etc. Nu se poate face performanță pe hârtie. Trebuie văzută susținerea Primăriei și a CJ. Totul se face cu bani, dar și cu talent și muncă! E devreme să ne pronunțăm, dar am speranțe! Hai Farul!“
„Locul 3“
„Locul 1, câștigarea Campionatului României plus calificarea în Cupele Europene“
„Locul 6 play-off“
„Personal aş vrea şi ar fi de preferat locul 3 în play-off şi bătaie celor două echipe olteneşti şi a celor trei bucureştene (FCSB, Dinamo şi Rapid)“
„Locul 1 CFR, 2 Craiova, 3 Rapid, 4 Farul, 5 FCSB“
„Ultimul!“
„În primele patru“
„Primul sezon în primele zece“
„Play-off jucăm sigur. Hai, Făruţule!“
„Cu multă dăruire, va fi o echipă fruntaşă. Un 3-4 ar fi perfect pentru primul sezon“
„Play-off şi acolo orice e posibil“
„Nu contează, să nu fie lanterna roşie“
„Ar fi minunat să prindă un loc de cupe europene. Succes, Farul“
„E greu de prins play-off-ul, dar sperăm! FCSB, SCU, CFR, Sepsi au deja locul asigurat. Pentru celelalte două locuri va fi luptă, dar sperăm. Va fi un an de tranziţie şi Hagi va cerne cele două loturi şi sperăm să facă o echipă puternică din primul an. Dacă nu, măcar de la anul să atacăm podiumul. Hai, Farul!“.
Sursa foto: Farul Constanţa
Citeşte şi:
Sondaj de opinie
Cum credeţi că se va clasa Farul Constanţa în sezonul 2021/2022 al Ligii 1?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii