Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:31 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de Opinie 63% dintre respondenți sunt de părere că se putea găsi mai rapid o soluție la revendicările cadrelor didactice

ro

19 Jun, 2023 00:00 1353 Marime text
 Foto: Facebook/MDLPA
  • 16% sunt de părere că măsurile sunt acceptabile, având în vedere că nu mai era suficient timp pentru a fi susținute probele
 
În ședința de Guvern din data de 11 iunie a fost aprobată ordonanța de urgență prin care sunt echivalate probele de competențe de la bacalaureat cu medii din liceu, iar proba practică din cadrul examenului de titularizare va fi eliminată. De asemenea în același document se menționează că a fost anulată evaluarea elevilor de clasa a VI-a.

În acest context, ZIUA de Constanța a lansat sondajul cu întrebarea: Cum vi se par modificările de ultimă oră aprobate de Guvern care vizează examenele de Bacalaureat și Titularizare în învățământ?

63% dintre respondenți sunt de părere că se putea găsi mai rapid o soluție la revendicările cadrelor didactice pentru a se evita astfel de măsuri. 16% sunt de părere că măsurile sunt acceptabile, având în vedere că nu mai era suficient timp pentru a fi susținute probele. 13 % dintre cei care au participat la sondaj sunt de părere că măsurile sunt discriminatorii, având în vedere că la titularizare unii profesori au susținut deja inspecția la sală. 8% dintre respondenți au menționat că măsurile adoptate sujnt necesare în contextul grevei din învățământ.


În contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar, proiectul de act normativ prevede următoarele:

La examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 - 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

În anul școlar 2022 - 2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se  organizează.

Concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învățământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei.


Citește și: 

Sondaj de OpinieCum vi se par modificările de ultimă oră aprobate de Guvern care vizează examenele de Bacalaureat și Titularizare în învățământ?
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii