Sondaj de opinie 96 la sută dintre respondenţi consideră că nu se justifică creşterea preţurilor poliţelor RCA
Sondaj de opinie: 96 la sută dintre respondenţi consideră că nu se justifică creşterea preţurilor poliţelor
30 Nov, 2015 14:40
ZIUA de Constanta
3153
Marime text
Anul care vine se apropie cu veşti proaste pentru şoferi. De la 1 ianuarie 2016, conducătorii auto vor trebui să scoată din buzunare mai mulţi bani pentru poliţele de asigurare.
De la 1 ianuarie 2016 intră în vigoare Directiva 2009/138/CE din 2009, cunoscută şi sub numele de Solvency II, care se va aplica tuturor companiilor de asigurări şi reasigurări cu un volum anual de prime de peste 5 milioane de euro sau cu rezerve tehnice de peste 25 de milioane de euro. Aceasta „va marca o creştere a tarifelor RCA la valori care vor conduce la o scădere a numărului de asiguraţi RCA, care va avea ca efect o altă majorare, în final, asigurarea RCA devenind mai scumpă decât autovehiculul asigurat!“, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat sondajul de opinie cu următoarea întrebare:
Consideraţi că se justifică creşterea preţurilor poliţelor RCA?
Dintre cei 698 de participanţi, un număr de 28 de persoane, adică 4%, au votat că această creştere se justifică, iar majoritatea, adică un număr de 670 de persoane, cu o pondere de 96%, a considerat că nu se justifică.
„Această directivă ar trebui aplicată la salariile din ţara noastră. Firmele de asigurări trebuie să-i atingă pe cei care fac accidente odată sau mai multe ori pe an şi nu pe cei care conduc preventiv sau nu au făcut accidente. Această mărire nu este aşa de mare pe cât o vor creşte ei pentru motive numai de ei ştiute. Transparenţa costurilor poliţei obligatorie pentru toate firmele ar putea ţine în frâu preţul acestora“, a comentat un cititor.
„Aberaţii! Nu ştiu cum să ne mai jupoaie de bani pe cei care cu greu reuşim să ne plătim toate dările. Să plătească cine a gândit această tâmpenie. În ROMÂNIA, salariile se plătesc în LEI, NU ÎN ALTĂ MONEDĂ“, a mai precizat alt cititor.
„Jaf la drumul mare, hoţie pe faţă, aşa nu se mai poate, trebuie să ieşim în stradă să protestăm, fraţilor!!!!“, a mai comentat o altă persoană.
„Asta este politic. Mai scoatem nişte bani pentru campanie. Ce rost are să-ţi mai faci CASCO dacă se ridică preţul la RCA (obligatorie)? Dar în cazul în care eşti hopa mitică şi se ţin lanţ accidentele e ok...“, a mai adăugat alt cititor.
„Nu ÎNŢELEG. Am permis de 35 de ani, conduc în medie 10.000 km/an, nu am avut niciun accident până în prezent (nici să nu fie), iar asigurarea o PLĂTESC ca şi cei care fac cu «caru» accidente. Nu ar fi normal să PLĂTEŞTI mai puţin DACĂ NU AI ACCIDENTE????“, a scris un alt cititor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii