Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:20 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Consideraţi că se impune mărirea salariilor în serviciile de ambulanţă?

ro

16 Oct, 2017 00:00 4700 Marime text
Zilele trecute, sindicatele din serviciile de ambulanţă au pichetat Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, dar şi Ministerului Finanţelor Publice. Sindicaliştii reclamă scăderea veniturilor lunare ale personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 1 ianuarie 2018, în urma aplicării Regulamentului de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii în baza prevederilor Legii 153/2017.
 
O altă nemulţumire a sindicaliştilor vizează starea şi situaţia parcului de ambulanţe din serviciile publice.
 
Sindicaliştii mai reclamă şi lipsa de continuitate în achiziţia anuală de suplimentare şi înlocuire a ambulanţelor, program demarat în 2007, întreruperea achiziţiilor de ambulanţe în semestrul I al anului 2015 - privind achiziţia ultimului lot de 300 de ambulanţe din contractul-cadru multianual, care a expirat în iunie 2015, incapacitatea Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Afacerilor Interne de a încheia un nou acord-cadru pe patru ani pentru serviciile publice de ambulanţă şi SMURD, proiect demarat în august 2015. Nu în ultimul rând, sindicaliştii reclamă deficitul de personal în serviciile publice de ambulanţă.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează sondajul de opinie cu întrebarea:
 

Sondajul s-a încheiat pe data de 22 Octombrie 2017

De asemenea, vă invităm să ne trimiteţi, într-un comentariu, părerea dumneavoastră cu privire la acest subiect.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Oricand un pacient 16 Oct, 2017 00:07 Adica de ce nu ar fi oportuna solicitarea acestor oameni? Daca ti-e rau chemi ambulanta, lesina unul pe strada chemi ambulanta, gasesti un drogat chemi ambulanta, accidente cu nemiluita chemi ambulanta. Nu e cazul sa mai enumeram. Avem nevoie de acesti oameni, iar acesti oameni au nevoie de echipamente, materiale cu care sa poata intervenii si nu in ultimul rand de ambulante dotate cu aparatura si medici fratilor. Platiti medicii cu salarii cum au pensionarii astia ultimii cu zeci de mii de lei ca sa nu mai plece din tara. In strainatate cand merg " bogatasii "sa se trateze tot pe mana medicilor romani ajung. Iesiti si cereti-va drepturile si nu renuntati.