Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:45 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Credeţi că SSC Farul Constanţa va avea un 2019 de succes, în care îşi va atinge obiectivele?

ro

18 Feb, 2019 00:00 3223 Marime text
În vara anului trecut, echipa de fotbal SSC Farul Constanţa (nou promovată în eşalonul secund) s-a confruntat cu multe probleme organizatorice, ceea ce a afectat pregătirea (neefectuându-se stagiu centralizat) şi alcătuirea lotului de jucători, şi nici rezultatele nu au fost cele dorite.
 
SSC Farul a pornit la drum în Liga a 2-a cu Ion Barbu antrenor, care a renunţat la funcţie însă în septembrie 2018, după şapte etape, în care echipa a înregistrat două victorii şi cinci înfrângeri (golaveraj 13-17). În staff-ul tehnic au fost numiţi antrenorii Petre Grigoraş şi Marian Dinu, clubul fiind preluat de fostul internaţional Ciprian Marica. Echipa a încheiat anul 2018 în Liga a 2-a pe loc de retrogradare (17, din 20 de formaţii), în restul de 14 meciuri de după plecarea lui Ion Barbu (care, în această iarnă, a revenit în club, fiind numit delegat al echipei) înregistrându-se patru victorii, două egaluri şi opt înfrângeri (una venită la masa verde, 0-3, după 1-1 pe teren), golaveraj 16-25. Lotul de jucători care a încheiat 2018 a fost puternic remaniat, aducându-se alţii noi. În această iarnă, echipa a putut efectua o pregătire normală, organizându-se şi un stagiu extern, în Antalya
 
Până duminică, 17 februarie, la prânz, gruparea de pe litoral anunţase oficial achiziţionarea următorilor jucători: Raul Avram (portar, 25 de ani, ultima dată la Dacia Unirea Brăila), Denis Ispas (fundaş central, 25 de ani, de la Dunărea Călăraşi), Ştefan Pacionel (mijlocaş, 19 ani, de la FCSB II), Joao Diogo (fundaş portughez, 30 de ani, ultima dată la Gaz Metan Mediaş, dar cu meciuri şi în ţara sa), Mihai Şandru (fundaş stânga sau extremă stânga, 21 de ani, de la Academic Clinceni), Robert Neciu (fundaş stânga, 20 de ani, de la FC Viitorul), Paul Antoche (mijlocaş, 26 de ani, de la Petrolul Ploieşti) şi Arif Demir (fundaş turc, 22 de ani, a jucat şi la Konyaspor II). Pe lângă aceştia, SSC Farul are în lot actualmente şi alţi fotbalişti noi, iar Dinamo a anunţat că Marco Ehmann (fundaş central, 18 ani) va juca până la finele sezonului la Constanţa.
 
Până acum, SSC Farul a susţinut nouă meciuri amicale (patru victorii, un egal şi patru înfrângeri): patru partide în ţară, înainte de plecarea în Antalya - 5-0 cu FC Farul (Liga a 4-a), 5-0 cu CS Făurei (Liga a 3-a), 1-4 cu Astra Giurgiu (Liga 1) şi 3-2 cu Ştiinţa Acalab Poarta Albă (Liga a 4-a); cinci în Antalya - 1-3 cu Velez Mostar (Bosnia - Herțegovina), 0-2 cu FC Kazanka Moscova (Rusia), 2-3 cu ŢSKA Moscova Under-21 (Rusia), 2-1 cu FC Ruh Brest şi 1-1 cu FC Kolos Kovalivka (Ucraina). Ultima partidă de verificare va fi miercuri, 20 februarie, cu CS Medgidia, în deplasare, de la ora 11.00.
 
În meciurile care au mai rămas de jucat din sezonul 2018/2019, formaţia constănţeană are ca obiective menţinerea în Liga a 2-a şi crearea unei echipe care, în stagiunea viitoare, să atace promovarea. Oficialii echipei au anunţat şi că se bazează pe sprijinul autorităţilor locale.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează sondajul de opinie cu întrebarea:
 

  

De asemenea, vă rugăm să ne transmiteţi, într-un comentariu, părerea dumneavoastră cu privire la subiectul propus.


UPDATE:

Întrre timp, SSC Farul i-a mai înregimentat pe Diogo Rosado (mijlocaş portughez, 28 de ani), Pedro Celestino (mijlocaş portughez, 32 de ani), Adrian Juncu (fundaş stânga, 19 ani), Tudor Moldovan (mijlocaş, 19 ani), Daniel Toma (mijlocaş central, 18 ani) și Marco Ehmann (fundaș central, 18 ani) . 
 
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii