Sondaj de opinie Mai mult de jumătate din respondenți consideră sigur transportul în comun în municipiul Constanța
Sondaj de opinie: Mai mult de jumătate din respondenți consideră sigur transportul în comun în municipiul
04 Feb, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1021
Marime text
- Călătoriile cu autobuzul în municipiul Constanța au devenit un real pericol pentru pasagerii tineri și mai în vârstă care respectă normele sociale in ceea ce privește transportul în comun. Din nefericire, sunt destul de frecvente cazurile în care mai ales persoanele în vârstă sunt deposedate de bunurile din buzunare sau poșete. Nu mai vorbim despre liniile de transport public care ajung în cartiere mărginașe, unde o călătorie cu autobuzul se poate transforma într-o aventură nu tocmai plăcută.
De câțiva ani au fost puse pe trasee autobuze noi, moderne, însă fenomenul vandalizării nu le-a ocolit nici pe acestea. Autobuzele mai vechi din parcul CT Bus stau mărturie a „creativității ad-hoc” a călătorilor ce nu au dovedit respect pentru condițiile de transport în oraș. Scaune zgăriate, sparte, măzgălite cu grafitti și lista poate continua cu „declarații de iubire” sau înjurături violente. Șoferii nu pot supraveghea tot timpul ce se petrece în interiorul mașinii, mai ales în condiții de trafic intens.tti
Și mai recent, au fost amenajate stații de autobuz noi, însă până și acestea au început să arate primele semne ale unei uzuri morale: cetățenii din Constanța se plâng că găsesc în anumite stații geamurile stațiilor murdare sau după același model deja binecunoscut –mâzgălite cu grafitti, pentru că de vreun desen organizat nu poate fi vorba și nici pe departe nu poate fi numit artă stradală.
În acest context, ZIUA de Constanța a lansat un sondaj de opinie cu întrebarea „Considerați sigur transportul public în Constanța?”
Răspunsurile a peste 50% dintre participanții la sondaj au fost afirmative.
Astfel, 55% dintre cei care au răspuns consideră sigur transportul în comun în municipiul Constanța, în timp ce 45 % s-au declarat pesimiști și nu au încredere în acest tip de transport.
Cele mai multe nemulțumiri ale participanților care au răspuns negativ la sondajul nostru se învârt în jurul aspectelor legate de felul în care conduc șoferii, a siguranței pe anumite linii de autobuz (ce fac legătura cu cartiere mărginașe) sau a frigului din microbuze.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Considerați sigur transportul public în Constanța?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii