Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:55 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Mai mult de jumătate dintre participanți cred că Ministerul Educației ar fi trebuit să prelungească vacanța de vară a elevilor

ro

19 Aug, 2019 00:00 2375 Marime text
Cursurile noului an școlar 2019 - 2020 vor începe în data de 9 septembrie, așa cum era prevăzut, a decis ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz. Premierul Viorica Dăncilă îi ceruse, la sfârșitul lunii iulie, fostului ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, să analizeze posibilitatea începerii anului școlar în data de 16 septembrie. Inițial, ministrul Educației stabilise, prin ordin guvernamental, începerea școlii la data de 9 septembrie.
 
Semestrul întâi va începe la 9 septembrie și se va încheia în 20 decembrie 2019, iar semestrul al doilea va începe în data de 13 ianuarie și se va încheia la 12 iunie 2020, cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni. Practic, dispare vacanța intersemestrială de o săptămână, care era dată, în anii trecuți, la începutul lunii februarie, pentru că semestrul I se încheie acum odată cu vacanța de iarnă.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța a derulat sondajul de opinie cu întrebarea: Credeți că Ministerul Educației ar fi trebuit să dea curs solicitărilor operatorilor din turism și să prelungească vacanța de vară a elevilor? La sondaj au participat peste 250 de persoane. Dintre acestea, 58% au răspuns afirmativ, iar 42% - negativ.
 

„Nu înțeleg de ce atâta grabă…“

 
Mai mult, respondenții ne-au împărtășit și părerea lor cu privire la subiectul sondajului. „Când eram elev, anul școlar începea întotdeauna pe 15 septembrie și cursurile se terminau pe 15 iunie. Nu înțeleg de ce atâta grabă: ba pe 9, ba pe 10 septembrie“, ne-a scris Emil. „Școala era altfel, miliția era miliție, mâncarea era mâncare! Păi de ce am mai trecut la democrație capitalistă?! Doar pentru a face comparație cu ceea ce a fost?! Zic și eu!“, a comentat Petus M. „Personal, cred că anul școlar trebuie să înceapă la 15 septembrie și să se încheie la 15 iunie, așa cum a fost întotdeauna!“, susține Mircea M. „Și așa nu învață nimic, mai bine prelungire cu o săptămână“, a punctat Radu M.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii