Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:30 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Majoritate covârşitoare împotriva găzduirii refugiaţilor în judeţul Constanţa

ro

04 Apr, 2016 00:00 2883 Marime text

România ar urma să primească 2.475 de refugiaţi dintr-un număr de 66.000 de extracomunitari distribuiţi din Italia şi Grecia, conform datelor sistemului provizoriu de cote aprobat de Consiliul JAI. Recent, Poliţia de Frontieră a identificat mai multe spaţii în care poate să cazeze refugiaţii sosiţi pe Marea Neagră. Astfel, unul dintre aceste spaţii ar putea fi chiar în Vama Veche, în sudul judeţului Constanţa, deşi autorităţile susţin că acolo i-ar putea doar tria, întrucât nu există condiţii pentru ca aceştia să fie cazaţi. În toamna anului trecut, Ministerul Afacerilor Interne, prin Garda de Coastă, solicita autorităţilor locale de la Mangalia să identifice câteva spaţii în care ar putea fi cazaţi viitorii refugiaţi care ar urma să sosească în România.
 
Mai mult decât atât, acum două săptămâni au avut loc mai multe atentate sângeroase la Bruxelles, capitala Uniunii Europene, precum şi tentative dejucate la Paris, capitala Franţei.
 
Ieri, în sudul judeţului Constanţa, mai exact în Vama Veche, a avut loc un protest al locuitorilor comunei Limanu împotriva înfiinţării unui centru pentru trierea refugiaţilor chiar la Vama Veche, localitate situată la graniţa cu Bulgaria. La protest au participat peste 200 de persoane.


 
Cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat, în data de 28 martie, un sondaj cu întrebarea: „Sunteţi de acord ca judeţul Constanţa să găzduiască refugiaţi?“
 
La sondaj au participat 2.614 cititori ai cotidianului ZIUA de Constanţa. Dintre aceştia, 94% cred că judeţul Constanţa nu ar trebui să găzduiască niciun refugiat, în timp ce doar 6% au fost de acord ca judeţul nostru să le ofere acestora un adăpost. Mai mult, mulţi dintre respondenţi ne-au împărtăşit şi opiniile lor, aşa cum veţi putea vedea în cele ce urmează. Precizăm că ortografia şi punctuaţia aparţin celor care au postat.
 
„Ăştia nu sunt refugiaţi… refugiaţii strigă după ajutor că mor de foame... nu sunt agresivi... Atentatele de pe urma cui se datorează? săracii... O ducem prea bine... dar barem să îi şi «găzduim» în familiile noastre... nu ar fi mai bine ??”
 

„Are vreo importanţă că noi nu vrem??? S-a ţinut vreodată cont de ce vrem sau nu vrem noi??? Din moment ce Europa îi găzduieşte… a fost de acord ???”
 
„Asta ne mai lipsea nouă, că în rest avem de toate... bănuiesc că nu aţi văzut imaginile cu ce ştiu să facă acei refugiaţi cum sunt numiţi, în alte ţări unde au fost primiţi, nu sunt de acord...”
 
„Sunt oameni în suferinţă care au mare nevoie de ajutor. Este, cel puţin, un act umanitar primirea si INTEGRAREA lor.”
 
„NU! CATEGORIC NU SUNT DE ACORD!”
 
„Să-i ia Iohannis şi să-i cazeze în cele şase case luate din banii de meditaţii!”

 
„Majoritatea românilor nu vor Emigranţii în România ! Deci categoric NU.”
 
„Nu am nimic cu musulmanii. Să înţelegem faptul că la noi în Constanţa sunt mulţi musulmani (tătari), însa nu accept acei arabi kamikaze în oraşul nostru. Să facă cale întoarsă şi să lupte pentru drepturile lor, aşa cum şi noi am avut o revoluţie care poate nu ne-a ajutat, dar am stat aici. Să stea la ei în ţară.”
 
“No way.”
 
„Nu vrem ca acei refugiaţi să vină în judeţul nostru.”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii