Sondaj de opinie Peste o treime dintre constănţeni văd un independent în funcţia de primar al Constanţei
Sondaj de opinie: Peste o treime dintre constănţeni văd un independent în funcţia de primar al Constanţei
05 May, 2016 17:45
ZIUA de Constanta
2580
Marime text
Doar o lună ne mai desparte de marele deznodământ: cine va fi noul primar al Constanţei? Contidianul ZIUA de Constanţa a lansat o ultimă provocare, generală, prezentând laolaltă toţi candidaţii la funcţia de primar al Constanţei. Peste 3.000 de cititori au dat curs invitaţiei noastre de a desemna pe cel pe care îl vâd ocupănd fotoliul de primar pentru următorii patru ani.
Cel mai bine cotat în acest sondaj este, surprinzător, independentul George Andrei Popescu, situat pe primul loc în clasament cu 35% din totalul voturilor. El este secundat de candidatul liberalilor Vergil Chiţac – care a obţinut 25% din numărul voturilor. Decebal Făgădău este cotat cu 13% de către cei care au votat sondajul nostru. Câte 5% din numărul total de voturi au fost adjudecate de Claudiu Palaz (PMP) şi independentul Ion (Ionuţ Budi). Doar 2% din voturi au fost direcţionate către Christian Gigi Chiru şi Dumitru Bădrăgan, iar Gheorghe Caruţiu (PNŢCD), Omer Sunay (PND) şi independentul Claudiu Andrei Tatu au obţinut câte 1% din numărul de voturi, în timp ce Claudiu Ceti (PPU) şi Nicole Grosu (PRM) au obţinut mai puţin de un procent dina ceste voturi. Foarte important, 10% dintre respondenţi spun că nu preferă pe niciunul dintre aceşti 12 candidaţi pentru funcţia de primar al Constanţei.
Smaranda a lăsat un comentariu la acest sondaj în care ne-a împărtăşit opinia sa: „Văd câţiva inşi pe lista această, care nu au nici o treaba cu binele societăţii, dar visează la scaunul de primar. Cât poţi să fii de ipocrit, acum pe bune!!!?!! Când tu eşti un îngâmfat şi fiţos, te erijezi acum în mielul blând. Hai să fim serioşi! Poate se trezeşte lumea! Unde mai pui că au şi susţinători fervenţi, şi linguşitori cu carul. Îl bârfeşti pe la spate şi aici îl ridici în slăvi“, a fost părerea pem care Smaranda ne-a împărtăşit-o, în timp ce Ion crede că „Votezi inteligent, votezi independent!“.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii