Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:36 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj Peste 2.000 de oameni au răspuns legat de desființarea „bisericii de pe trotuar“, Biserica Izvorul Tămăduirii

ro

13 Jun, 2022 00:00 2212 Marime text
  • Dintre respondenți, 80% au răspuns că nu aprecizată ca fiind oportună demolarea lăcașului de cult cunoscut drept „biserica de pe trotuar“, în timp ce alți 20% au susținut oportunitatea acestui demers.
  • Sondajul s-a desfășurat în perioada 5-12 iunie 2022 și, până la momentul redactării articolului, a antrenat răspunsul a peste 2.100 de persoane, mai exact 2.140.
  • Opinii pro sau contra demolării au fost exprimate, totodată, și în spațiul online, pe rețelele de socializare, unde diferiți utilizatori s-au arătat fie de acord cu desființarea bisericii, fie s-au exprimat vehement împotriva demolării acesteia.
 
Mai mult de două mii de persoane au participat la sondajul de opinie lansat de ZIUA de Constanța pe tema demolării Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din Constanța, din zona Macul Roșu, cunoscută drept „biserica de pe trotuar“.
 
Sondajul s-a desfășurat în perioada 5-12 iunie 2022 și, până la momentul redactării articolului, a antrenat răspunsul a peste 2.100 de persoane, mai exact 2.140.
 
Dintre respondenți, 80% au răspuns că nu aprecizată ca fiind oportună demolarea lăcașului de cult cunoscut drept „biserica de pe trotuar“, în timp ce alți 20% au susținut oportunitatea acestui demers.


 
Opinii pro sau contra demolării au fost exprimate, totodată, și în spațiul online, pe rețelele de socializare, unde diferiți utilizatori s-au arătat fie de acord cu desființarea bisericii, fie s-au exprimat vehement împotriva demolării acesteia.
 
„Opriți demolarea Bisericii...Casa Lui Dumnezeu! Suntem o țară și așa blestemată, că un conducător de țară a fost împușcat la zi mare...Opriți, că Dumnezeu nu ne va ierta dacă o demolați!“, a scris utilizatorul Cecilia Cecilia pe o cunoscută rețea de socializare virtuală.
 
De asemenea, opinii au fost exprimate și pe pagina de Facebook ZIUA de Constanța:
 

„Consider că NU TREBUIE demolată, chiar dacă este ilegal construită, odată ridicată nu trebuie demolată (CASA DOMNULUI) dar, mare atenție la viitoarele autorizații de genul  (pe viitor). Într-o biserică CÂNTĂ ÎNGERII, se pomenesc toate neamurile noastre, în viață/neființă (chiar daca noi nu suntem prezenți la SFÂNTA LITURGHIE)aș mai avea multe de spus dar .........este păcat să gândești dărâmarea unei biserici darămite să o dărâmi. PĂCAT“, a scris utilizatorul Sergiu Nicuț.
 
„Da. Nu sunt de acord cu bisericuțe pe toate trotuarele și fără autorizații. Cetățeanul de rând dacă ar ridica, orice, fără autorizație, în secunda următoare este demolat și amendat“, este de părere utilizatorul Marian Carp.
 
„Pur și Simplu DA. BOR nu poate fi mai presus de nicio lege. Dacă nu o dărâmă o să se creeze precedent și o să-și ia și mult avânt tupeul BOR de a se guverna după legile personale“, a transmis utilizatorul Cristi Răducanu.
 
Nicolaescu Mariana, un alt utilizator, a transmis: „este mare păcat să demoleze această biserică, găsită o altă soluție că nu este făcută de primărie ci cu ajutorul oamenilor“.
 
„Cum să mutăm loc sfințit de 20 de ani?!“

 
Se cuvine să amintim aici faptul că, nu mai departe de vineri, 10 iunie 2022, însuși Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit slujba la „biserica de pe trotuar“. „Mai bine să mor eu decât să moară biserica aceasta“, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
 
„De 20 de ani este această biserică. Cum să desființezi această biserică?! Este valabil și pentru Biserica Sf Haralambie. Noi suntem o familie. Această familie creștină trebuie să trăiască în credință, iubire și bunăstare. Aici vor sta preoți de strajă. Vom sta zi și noapte. Cum să mutăm loc sfințit de 20 de ani?! Mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta! Îl rog pe Dumnezeu pentru cei din Consiliul Local. Cer ajutor și de la domnul prim ministru. Să fiți general și al Domnului Iisus Hristos! Să ne ajute Bunul Dumnezeu!“ - a declarat ÎPS Teodosie, la finalul slujbei de vineri.
 
Acesta a adăugat:
 
„Buldozerele nu trec peste oameni. Ne vom sesiza și venim o sută. Dacă este nevoie, facem un referendum cu 100 de preoți și 10.000 de credincioși la primărie și aici, la biserică. Decizia poate fi schimbată. Este o decizie nefirească. Un sacrilegiu nu este o decizie firească. Dreptul divin este deasupra dreptului uman. Creștinii au dreptul să se roage. Au acest drept constituțional. S-a încălcat acest drept de a se ruga unde s-au rugat 20 de ani. Cine le ia acest drept? Justiția, Primăria, nimeni nu are dreptul acesta. Au fost hotărâri nedrepte și trebuie să fie corectate“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
LIVE VIDEO+TEXT
Zeci de preoți și credincioși participă la Sf. Liturghie susținută de ÎPS Teodosie la biserica din zona Macul Roșu din Constanța pentru care s-a decis demolarea (GALERIE FOTO+VIDEO)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii