Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:37 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

WIKILEAKS Georgian Pop citat de americani despre “persoanele proaste si lacome” din PSD, despre “povara speciala” Nastase si despre Ponta "numai gura e de el". Plus un fragment despre “paramour Udrea”

ro

28 Mar, 2011 15:24 2236 Marime text
image-2011-03-27-8447540-46-georgian-pop.jpg"Alaturarea de PDL este ca si cum ai intra intr-o capcana pusa de presedintele Basescu: multe persoane «proaste si lacome» (n.r. Declaratia lui Georgian Pop citata de ambasada) din PSD s-ar putea sa nu reziste tentatiei si sa revina la obiceiurile corupte. Basescu poate sa adune dovezi ale greselilor PSD pentru a umili partidul inaintea alegerilor prezidentiale (...) Unul dintre punctele pe care cei mai puternici oligarhi au cazut de acord (Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vantu, Dan Voiculescu) era nevoia pastrarii procurorilor la distanta fata de afacerile lor", se arata intr-o telegrama confidentiala trimisa de Ambasada SUA la Washington in 2008. Subiectul telegramei: "Busculada spre coalitie, poate chiar spre o capcana: Parlamentar PSD despre negocierile interpartide pentru guvern"

Intr-o discutie purtata, pe 12 decembrie, cu consilierii politici si specialistul politic al ambasadei SUA la Bucuresti, deputatul PSD Georgian Pop a povestit despre planurile PDL si PSD de formare a noului guvern de coalitie dupa alegerile recent incheiate.

"Pop a confirmat ca o busculada a inceput intre membri PSD pentru a face parte din urmatorul executiv. Multe persoane «proaste si lacome» din partid (n.r. din telegrama se intelege ca e declaratia lui Gergian Pop citata de ambasada) - in special cele care nu au reusit sa castige posturi in urma alegerilor - sperau sa obtina acces la pozitii si resurse guvernamentale (...) Alaturarea de PDL (n.r. conform declaratiilor lui Pop) este ca si cum ai intra intr-o capcana pusa de presedintele Traian Basescu: multe persoane «proaste si lacome» din partid s-ar putea sa nu reziste tentatiei si sa revina la obiceiurile corupte. Presedintele Basescu controla serviciile de securitate si poate sa adune dovezi ale greselilor PSD pentru a umili partidul inaintea alegerilor prezidentiale", se arata in telegrama.

Discutand despre monitorizarea UE pe sectorul justitie, in telegrama se spune ca "Pop a recunoscut «povara speciala» a PSD (n.r. Adrian Nastase, precizat intr-un paragraf anterior) pe problema coruptiei, dar a insistat ca «toate partidele» au ceva de ascuns. In plus, unul dintre punctele pe care cei mai puternici oligarhi au cazut de acord (Dinu Patriciu pentru PNL, Sorin Ovidiu Vantu pentru PDL, Dan Voiculescu pentru PSD/PC) era nevoia pastrarii procurorilor la distanta fata de afacerile lor". (n.r. nu este clar daca Georgian Pop sau Ambasada SUA i-a nominalizat pe cei trei in paranteza din relatare)

In telegrama se spune ca "Pop a adaugat ca multi lideri cu influenta din PDL, cum ar fi fostul Ministru de Interne Vasile Blaga, concubina prezidentiala (n.r. in original: "Presidential Paramour", este neclar daca Pop sau Ambasada SUA face aceasta caracterizare) Elena Udrea, fostul primar al Capitalei Adrian Videanu si vicepresedintele PDL Negoita - toti aveau cazuri de coruptie de ascuns".

Referitor la discutiile privind viitorul Ministru al Justitiei, Pop a "respins prospectele lui Victor Ponta ca fiind «imposibile - e doar gura de el si nimeni din partidul nostru nu are incredere in el»".

Vorbind despre posibilii candidati la posturile de ministri ai noului Executiv, in dreptul portofoliului de la Energie, Georgian Pop l-a nominalizat pe PSD-istul Iulian Iancu, dar americanii il citeaza cu urmatorul comentariu: " «Observati-l cu atentie pe acest individ - e controlat de Gazprom si va sustine South Stream si propunerile Rusiei pentru instalatii de depozitare a gazului in Medias, Moldova si Bucuresti». Pop a mai adaugat intr-o paranteza: «Si Basescu sustine South Stream acum, asta i-a spus lui Putin intr-o convorbire telefonica recent - verificati treaba asta. Veti vedea ca am dreptate... Nabucco e mort!»"

Intr-o alta telegrama confidentiala trimisa de Ambasada SUA la Washington in 2008, apare scris ca "Iulian Iancu, presedintele Comisiei pentru Energie din Camera Deputatilor si expertul PSD pe tema energiei, a spus oficialilor economici americani ca este ingrijorat de faptul ca Rusia isi foloseste puterea energetica sa manipuleze evenimentele politice din regiune".


Nota: Textul dintre ghilimele reprezinta traducerea textului asa cum apare el in telegramele Ambasadei SUA

http://www.hotnews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii