Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:42 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

1 Decembrie Mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis românilor cu ocazia recepţiei de la Palatul Cotroceni

ro

01 Dec, 2016 22:23 2100 Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut, astăzi, la Palatul Cotroceni, un discurs în cadrul recepţiei oferite cu ocazia Zilei Naţionale a României.
 
Vă prezentăm în continuare textul discursului:
 
„Domnule Preşedinte Iliescu,
Domnule Preşedinte Constantinescu,
Domnule Președinte Băsescu,
Domnule Prim-ministru,
Preafericirea Voastră,
Excelenţele voastre doamnelor şi domnilor ambasadori şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice,
Doamnelor şi domnilor,
Dragi români,
 
Sărbătorim astăzi împreună Ziua Națională a României, cu recunoștință pentru sacrificiul și înțelepciunea înaintașilor noștri, care au făcut posibilă România Mare, dar și cu încredere și speranță în viitorul pe care noi înșine, ca națiune, alegem să-l construim, în acord cu valorile democrației și libertății.
 

Ca de fiecare dată, Ziua Marii Uniri este prin ea însăși un îndemn la unitate, solidaritate și mândrie națională.
 
1 Decembrie ne amintește, an de an, că această națiune are forța de a-și împlini marile idealuri, chiar în pofida celor mai potrivnice circumstanțe istorice.
 
Vreau să mulțumesc încă o dată, pe această cale, Armatei României, celor care își pun zi de zi viața în slujba țării noastre, militarilor noștri din teatrele de operații, care ne reprezintă cu onoare în relația cu partenerii noștri, în numele unor valori și principii comune.
 
În 1916, exact în urmă cu 100 de ani, România trecea prin momente dramatice și era sfâșiată, la propriu și la figurat, de război.
 
Dar ceea ce nimeni nu a putut lua românilor a fost dragostea de neam și țară, curajul, spiritul de sacrificiu, jertfa de sine în numele unui ideal, tenacitatea, dârzenia și speranța.

 
Acestea sunt adânc înrădăcinate în ființa națională, pe ele s-a clădit România modernă și de ele trebuie să ne aducem aminte în fiecare zi. Aceste valori nu ne-au părăsit niciodată, sunt ale noastre și ne reprezintă ca popor.
 
Vreau să le transmit românilor, cu această ocazie, un îndemn personal: să nu vă îndoiți de voi înșivă și de România, să nu lăsați pe nimeni să pună sub semnul întrebării aceste valori ale poporului nostru, să credeți în puterea și în măreția voastră.
 
Cred că, uitându-ne înapoi la veacul ce a trecut, avem pentru ce să fim mândri și să recunoaștem devenirea noastră ca națiune.
 
Încercările istoriei, războaiele, deceniile de comunism și represiune, nu au slăbit ființa națională, nu ne-au făcut mai puțin determinați, mai puțin iubitori de libertate și nu ne-au ucis aspirațiile și speranțele.
 
Dimpotrivă. Națiunea română s-a ridicat de fiecare dată mai puternică, mai ambițioasă și cu o neștirbită voință de a-și afirma locul în lume.
 
România este astăzi respectată în regiune, în Europa, în parteneriatele și organizațiile din care face parte, pentru angajamentul său în spiritul libertății, pluralismului, democrației și statului de drept.
 
În cei aproape 27 de ani de la eliberarea de sub regimul comunist, am parcurs rapid și durabil etapele necesare tranziției și consolidării democratice și am arătat că locul nostru este alături de statele occidentale, cu care împărtășim valorile comune.
 
Acest 1 Decembrie nu este însă doar un prilej de rememorare a trecutului, ci și o etapă dintr-un parcurs de viitor. Peste doi ani vom sărbători Centenarul Marii Uniri, în raport cu care avem desigur obiective simbolice, dar și pragmatice.
 
Potențată de experiențele trecute, forța noastră va veni și din modul în care știm să ne urmărim idealurile și obiectivele în viitor.
 
Anul 2017 va fi astfel unul decisiv, pentru că vom avea direcțiile unui nou proiect de țară și o nouă viziune asupra «României Educate», cu privire la care îmi doresc să avem un acord cât mai larg.
 
Doamnelor și domnilor,
Dragi români,
 
Se întâmplă ca în acest an Ziua Națională să ne găsească în mijlocul campaniei electorale.
 
Participarea este unul dintre pilonii democrației, iar alegerile sunt cel mai puternic mecanism pe care cetățenii îl au la dispoziție pentru a decide viitorul țării lor. Așa că vă invit să participați la dezbatere, la campanie, la alegeri!
 
Este firesc să avem polemici, controverse și dispute, mai ales într-o perioadă de competiție electorală.
 
Dar cu toții facem parte din această națiune. Înainte de a fi de stânga sau de dreapta, suntem români și vrem ce e mai bine pentru România.
 
Indiferent de care parte vă veți afla la aceste alegeri, indiferent pe cine susțineți, indiferent dacă cei pe care îi sprijiniți și în care v-ați pus speranța vor câștiga sau nu competiția electorală, nu uitați că alegerile sunt pentru și despre România.
 
Am mai spus-o: personal, nu știu un mijloc mai bun de a aduna societatea decât în jurul unei ideal comun.
 
Toleranţa, deschiderea, respectul pentru diversitate sunt acei catalizatori ai energiilor creatoare ale tuturor cetăţenilor unei naţiuni, din interiorul şi din afara graniţelor, care fac posibilă construirea unei ţări puternice şi demne.
 
România are acum marea şansă de a-și exploata oportunităţile rezultate din stabilitatea ei politică, din orientarea sa indiscutabilă către valorile europene şi nord-atlantice. Este un moment aparte şi avem responsabilitatea să-l înţelegem foarte bine pentru a face cea mai bună alegere.
 
Indiferent cine va câştiga scrutinul de săptămâna viitoare şi cum va arăta noul Guvern, România nu trebuie sa se abată de la acest drum pe care şi l-a câştigat cu mari sacrificii, prin tranziţii dureroase.
 
El poate părea ireversibil sau de la sine înţeles, dar vedem lesne cum retorica extremistă, populistă a devenit foarte prezentă în societăţi cu o democraţie mult mai veche şi mai consolidată decât cea a României.
 
Ca atare, este esenţial ca respingerea fermă a discursului anti-european sau xenofob, păstrarea încrederii cetățenilor în politicile comune şi în valorile occidentale să rămână obiectivele noastre prioritare.
 
Atât cei care vor guverna după 11 decembrie, cât și cei care vor fi în opoziție vor avea marea responsabilitate de a arăta că România este o țară stabilă, prosperă și puternică.
 
De fiecare dintre ei și de fiecare dintre noi toți depinde succesul nostru în următorii ani.
 
Ţară stabilă înseamnă economie funcţională, justiţie independentă, luptă anticorupţie şi capacitatea de a genera o strategie de securitate eficientă în zonă.
 
Șansa normalității democratice și a prosperității vine din respectul față de lege și față de muncă, față de instituții și tradiții, din prețuirea școlii și a educației.
 
Avem nevoie de responsabilitate, de atașamentul ferm față de valori și de încrederea deplină în statul de drept. De acest spirit cred că este nevoie după alegeri, indiferent cine va învinge.
 
Dragi români,
 
Închei prin a vă mulțumi pentru ceea ce faceți zi de zi, fiecare în domeniul său, la locul său, în familie, în comunitate, cu partea sa de contribuție, pentru ca România să fie o țară mai bună, mai prosperă și mai puternică.
 
La mulți ani, români! La mulți ani, România!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii