Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:30 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

100 de ani de la cea mai neagră zi a Constanţei

ro

22 Oct, 2016 10:00 9736 Marime text
În vara anului 1916, România intra în război de partea Antantei împotriva Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei şi Turciei. La data de 1 septembrie 1916, a avut loc bătălia de la Turtucaia, ce avea să marcheze prima mare înfrângere militară a României în acest război. 
 
Coloane de trupe germano-bulgare îşi făceau intrarea în Constanţa pe 22 octombrie 1916, în urmă cu 100 de ani. Oraşul era devastat de bombardamentele crucişătoarelor germane.
 

„Panica în populaţia civilă a ajuns la apogeu, toţi se grăbesc de plecare şi fiecare luând din casă câte un cufăr caută să plece cu trenul; gara este literalmente plină şi de abia reuşeşte a primi lumea aceasta, formând 2 trenuri cu vagoane de marfă şi unul cu un vagon de persoane. La această extraordinară panică a contribuit şi faptul că vasele ruseşti aflate în port – probabil din cauza ştirilor defavorabile de pe front – au început a-şi îmbarca tot materialul aşa ca să poată părăsi portul la prima ocazie.   Cum parte din această pripită şi ascunsă îmbarcare se face noaptea, pe furiş, poporul i-a dat o semnificaţie şi mai mare. De aceeaşi panică au fost cuprinse şi chiar autorităţile noastre deoarece multe din ele ca de exemplu: Primăria, Administraţia financiară, Tribunalul, Judecătoria, etc., s-au închis deoarece toţi funcţionarii respectivi au fugit de la datoria lor. Moralul populaţiei este foarte scăzut şi la aceasta au mai contribuit încă câteva persoane cu sentimente patriotice dubioase care şi parcă îşi fac o plăcere în a teroriza publicul, răspândind zvonuri alarmante”, aflăm dintr-un raport aflat în Arhivele Militare ale României, citat de adevarul.ro.

 
Unele unităţi bulgare s-au simţit eliberate de orice regulă şi au comis acte de cruzime. Constanţa, la momentul ocupării de către trupele Puterilor Centrale, reprezenta principalul debuşeu economic al României şi cel mai mare port comercial al României la Marea Neagră, găsindu-se într-o situaţie prosperă, dacă ar fi să dăm ca exemplu doar faptul că „nu era an să nu se construiască 300-400 locuinţe”. Statuia lui Ovidiu a fost dată jos de pe soclu şi a trebuit intervenţia superiorilor militari germani din armata Mackensen pentru ca statuia să fie repusă la locul său.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii