Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:42 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

15 persoane, trimise în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

ro

09 Sep, 2015 16:45 2880 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
 
BACHIR MAZEN și YOUNES ZIAD (arestați în lipsă),  reprezentanți ai unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea a infracțiunilor de:
 
- complicitate la săvârşirea infracţiunilor de folosire de documente false şi cu conţinut inexact care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- complicitate la înşelăciune,
 - constituire a unui grup infracţional organizat,
 
De asemenea, au mai fost trimişi, sub control judiciar, inculpații:
 
DENIEL LUC HENRI MARIE, cetăţean francez, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
 
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (două infracțiuni),
- fals în declaraţii, (două infracțiuni, din care una în formă continuată),
- complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (două infracțiuni),
- complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune (două infracțiuni),

- instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- constituire a unui grup infracţional organizat,
- înşelăciune,
 
TUDORACHE CRISTINA, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
 
 -- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (4 infracțiuni, din care 2 în formă continuată),
- complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni),
- complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune (2 infracțiuni),

- constituire a unui grup infracţional organizat,

DIMITRIU ŞTEFAN FLOREA, directorul general al Societății de Construcţii Napoca SA, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
- tentativă la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- tentativă la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune,
 
 
IORDACHE MIHAIL, administrator al SC Cast SRL, la data faptelor,  în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
 
- folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
 - înşelăciune
- omisiunea de a furniza cu ştiinţă datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri europene,
- constituire a unui grup infracţional organizat,
 
LUTHER SIMONA MARIANA, reprezentant legal al SC Passavant Roediger Romania SRL, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
 
- complicitate la infracţiunea de omisiune de a furniza cu ştiinţă datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri europene,
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire de documente false şi cu conţinut inexact care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- complicitate la  înşelăciune,
- constituire a unui grup infracţional organizat,
 
HOMSI GHASSAN și KHALIL SAAD, angajați ai firmelor Butec Sal respectiv  Passavant Roediger România SRL, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire de documente false şi cu conţinut inexact care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- complicitate la  înşelăciune,
- constituire a unui grup infracţional organizat,
 
BEŞCHIA GEORGETA-DANIELA, notar public, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, în formă continuată, (3 infracțiuni),
- complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,(2 infracțiuni),
- complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune(2 infracțiuni),
 
BUZEA VALERIA DOINA, notar public, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, (2 infracțiuni din care una în formă continuată),
- complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,(2 infracțiuni),
- complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune(2 infracțiuni),
- instigare la abuz în serviciu, în formă continuată,
 
și în stare de libertate a inculpaților:
 
PALADA COSTIN GIMI, administrator de fapt al Sc Cast Srl, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
 
- instigare la săvârşirea infracţiunilor de folosire de documente false şi cu conţinut inexact care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- instigare la înşelăciune,
- instigare la săvârşirea infracţiunii de omisiune de a furniza date cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri europene
- constituire a unui grup infracţional organizat,
 
Societatea de Construcţii Napoca SA, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
 
-tentativă la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
-tentativă la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune,
 
Sc Cast Srl, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
 
- folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene
-  înşelăciune,
- omisiunea de a furniza cu ştiinţă datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri europene,
 
Sc Passavant Energy & Environment Srl (fostă Sc Passavant Roediger România Srl), în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
 
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire de documente false şi cu conţinut inexact care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- complicitate la înşelăciune ,
- complicitate la omisiunea de a furniza cu ştiinţă datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri europene.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada 2011 – 2014, în contextul derulării unor programe finanţate din fonduri europene, inculpații Palada Costin-Gimi, Deniel Luc Henri Marie și Tudorache Cristina au constituit un grup infracţional organizat,  la care au aderat inculpaţii Younes Ziad și Homsi Ghassan, pe parcurs aceştia fiind sprijiniţi de inculpaţii Iordache Mihail,  Luther Simona Mariana, Bachir Mazen, Khalil Saad, toţi având scopul declarat şi urmărit de a obţine, prin mijloace nelegale, finanţarea europeană şi naţională.
 
1. Concret, la data de 06 aprilie 2011, între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate contractată și SC Apa Canal SA Sibiu, în calitate de beneficiar, a fost încheiat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu - POS Mediu 2007-2013, contractul având ca obiect „Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov” în valoare totală de 421.453.177 lei fără TVA, din care 322.483.325,81 lei finanțare nerambursabilă.
În cadrul acestui contract, SC Apă Canal SA Sibiu a încheiat un număr de 11 contracte de lucrări și patru contracte de servicii.
În ceea ce privește contractul având ca obiect proiectarea, elaborarea documentațiilor pentru obținere avize și autorizații, DTAC, construcție „Stație de Epurare Ape Menajere Pentru Localitatea Ocna Sibiului”, s-a publicat anunțul SEAP nr. 139441/5.10.2012. Conform celor înscrise în anunțul de participare, contractul era finanțat în proporție de 76,54% fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial de Mediu - POS MEDIU 2007-2013.
Pentru calificare, în ceea ce privește procedura licitației, agenții economici trebuiau să demonstreze, sub sancțiunea excluderii, faptul că au o „experiență similară”, respectiv că: „în ultimii 5 ani au dus la bun sfârșit lucrări de execuție a cel puțin unei stații de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 2000 PE”, în cadrul unor contracte de proiectare și execuție.
La licitația organizată în data de 4 decembrie 2012, s-a prezentat și SC De Construcții Napoca SA, care a și câștigat licitația, dovedind „experiența similară” prin susținerea acordată, în condițiile art. 190 din OUG 34/2004, de către de către un terț susținător, respectiv societatea comercială Butec Sal, înregistrată în Liban.
De documentația respectivă, întocmită în fals, s-au ocupat inculpatul Deniel Luc Henri Marie, un presupus reprezentant al terțului susținător împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înțelegerii cu reprezentanții SC De Construcții Napoca SA.
Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea Valeria Doina și Beșchia Georgeta Daniela, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.
Despre documentele depuse în cadrul procedurii a luat cunoștință inculpatul Dimitriu Ștefan Florea, în calitate de administrator al SC De Construcții Napoca SA, care le-a contrasemnat, inclusiv pe cele falsificate, deși la dosarul de achiziție a fost identificată o împuternicire prin care era mandată o altă persoană pentru semnarea oricărui document din procedura atribuirii contractului. În urma verificărilor efectuate a rezultat că această persoană nu a semnat niciun document în numele SC de Construcții Napoca SA.
Întrucât, pe parcursul executării contractului, s-au înregistrat nereguli și întârzieri, SC Apă Canal SA s-a adresat societății susținătoare, respectiv în vederea implicării acesteia în executarea contractului, conform prevederilor legale.
În urma acestei notificări reprezentanţii SC Apă Canal SA au aflat că Butec Sal nu l-a împuternicit pe inculpatul Deniel Luc Henri Marie să angajeze societatea în acest proiect, că nu a acordat niciodată susţinere tehnică către Societatea De Construcţii Napoca SA, iar angajamentul ferm autentificat sub nr. 3875 din 18.12.2012 de inculpata Buzea Valeria Doina nu reprezintă realitatea. În continuare, reprezentanții firmei Butec Sal au precizat că ei înțeleg să nu-și îndeplinească obligațiile din contract.
Urmare a acestei comunicări, la data de 31 decembrie 2013, SC Apă Canal SA Sibiu a reziliat contractul respectiv.
 
2. SC Hidro Prahova SA, al cărei acționar majoritar este Consiliul Județean Prahova, a fost beneficiarul finanțării europene alocate prin Programul Operațional Sectorial de Mediu – POS MEDIU, proiectului „Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Prahova”, în valoare totală de 822.819.366 lei din care 548.313.554 lei contribuție POS MEDIU 2007-2013, și 274.505.812 lei, contribuție beneficiar.
În calitate de beneficiar al acestui proiect, SC Hidro Prahova SA a organizat, prin intermediul Unității de Implementare a Proiectelor – UIP din cadrul companiei, licitațiile pentru atribuirea tuturor contractelor de consultanță și execuție.
În anul 2012, comisia de evaluare a ofertelor constituită la nivelul SC Hidro Prahova SA, din cele 7 oferte conforme depuse pentru atribuirea contractului de lucrări nr. 1 Breaza, a declarat câștigătoare oferta unei asocieri de firme: SC Cast SRL și Butec Sal.
Ulterior adjudecării licitației, reprezentanții firmei libaneze au solicitat oficial retragerea din Asociere, cerere care nu a fost acceptată de reprezentanții SC Hidro Prahova SA Ploiești, întrucât experiența tehnică a asocierii a fost asigurată de această societate.
Până în luna noiembrie 2013, Asocierea desemnată câștigătoare nu a efectuat nicio lucrare.
Pe parcursul aceluiași an, reprezentanții firmei libaneze au încercat să cesioneze 49% din partea lor de contract celor de la SC CAST SRL, soluție neacceptată însă de către SC Hidro Prahova SA Ploiești.
La fel, s-a încercat cesionarea a 94,98% din contract către SC Passavant Roediger România SRL, soluție de asemenea neacceptată.
Abia la data de 31 decembrie 2014, SC Hidro Prahova SA Ploiești a acceptat cesionarea, de către societatea libaneză, a procentajului de 49% din întreaga lucrare către societatea Passavant Roediger Romania SRL.
Prealabil încheierii acestui contract însă, prin reprezentanții desemnați, SC Cast SRL a încheiat, la data de 25 noiembrie 2013, un alt contract ascuns cu SC Passavant Roediger Romania SRL, prin care Asocierea de firme cesiona un procentaj de 97% din contractul semnat cu SC Hidro Prahova, ignorând astfel soluția de respingere.
Acest contract, necomunicat SC Hidro Prahova, a fost cel care a produs efecte între părți, dovadă faptul că:
- la data de 14.03.2014, la doar o zi după ce s-a încasat avansul de 7.705.590,96 lei, suma de 7.474.407,23 lei a fost transferată în contul escrow aparținând SC Passavant Roediger Romania SRL, deschis în baza contractului din 25.11.2013;
- în aceeași zi în contul SC Cast SRL este virată suma de 231.167,73 lei reprezentând 3% din valoarea avansului.
La data de 18.03.2014 SC Passavant Roediger Romania SRL a virat în contul SC Cast SRL suma de 350.251,06 lei.
Din partea SC Passavant Roediger Romania SRL, atât contractul cât și deschiderea contului Escrow au fost semnate de inculpata Luther Simona Mariana.
Și de această dată, întreaga documentație a fost falsificată de către inculpatul Deniel Luc Henri Marie presupus reprezentant al firmei libaneze împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înțelegerii cu administratorul SC Cast SRL, inculpatul Iordache Mihail.
Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea Valeria Doina și Beșchia Georgeta Daniela, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.
În concluzie,  din cuprinsul probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că inculpații au urmărit:
- ca procedura de subcontractare către SC Passavant Roediger România SRL să fie una formală, dar cu o destinație precisă (obținerea contractului de lucrări de către această din urmă firmă),
- rămânerea SC Cast în Asociere pentru un procent infim, de 3% pentru care nu mai trebuia să execute nicio lucrare,
- ieșirea Butec Sal din Asociere printr-un procedeu interzis, respectiv cesionarea procentului de 97 % contra unei sume substanțiale, de 250.000 euro, prin care firma libaneză a cesionat, transferat și predat către SC Passavant Roediger România SRL toate drepturile, obligațiile, răspunderile, titlurile și dobânzile deținute în cadrul contractului de lucrări (acest contract, necomunicat Unității de Implementare a Proiectelor, este cel care produce efecte între părți),
- realizarea unei noi subcontractări către o altă societate comercială.
Urmare a acestei conduite infracționale, la data de 13 martie 2014 liderul Asocierii, SC Cast SRL, a obținut decontarea avansului în cuantum de 7.705.590,96 lei, care a fost împărțit după proporțiile convenite, 97% respectiv 3% între SC Passavant și SC Cast SRL.
 
În cauză,  SC Apă Canal SA s-a constituit parte civilă cu suma totală de 503.999,15 lei reprezentând: cheltuieli salariale pentru organizarea licitaţiei adjudecată în mod fraudulos de Societatea De Construcţii Napoca Sa (102.958 lei); cheltuieli aferente executării contractului de lucrări nr.13467/29.04.2013 (67.282,94 lei); diferenţe costuri execuţie contract în cuantum de 33.3758,21 lei.
 
De asemenea, SC Hidro Prahova SA s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7.705.590,96 lei reprezentând suma acordata cu titlu de avans în cadrul proiectului respectiv.
 
În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii De Apel Alba Iulia, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii