170 de ani de la Revoluţia din 1848 Lupta din Dealul Spirii încheie Revoluţia din Ţara Românească

Încă de la declanşarea Revoluţiei în Ţara Românească aceasta a stat sub semnul ameninţării armatelor otomane şi ţariste. În acest sens, guvernul revoluţionar din Ţara Românească a desfăşurat o intensă acţiune diplomatică prin trimişii săi acreditaţi pe lângă marile puteri europene, notează lucrările "Revoluţia Română din 1848" (Editura Politică, 1969) şi "Istoria românilor, vol. VII, tom 1, Constituirea României moderne (1821-1878)" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003), informeză AGERPRES.

La Constantinopol a fost trimis Ion Ghica, cu misiunea de a convinge Poarta să accepte schimbările din cele două ţări româneşti. Emisarul român trebuia să obţină în acest sens şi sprijinul diplomaţilor marilor puteri acreditaţi în capitala Imperiului otoman. Ambasadorul Marii Britanii însă, considerând Principatele ca făcând parte integrantă din Imperiu, aprecia că slăbirea legăturilor de suzeranitate urma să ducă, implicit, la întărirea influenţei Rusiei. Dumitru Brătianu fusese trimis la Pesta, iar Al.G. Golescu (Negru) s-a deplasat, succesiv, în Ungaria, Austria şi Franţa, unde a fost acreditat cu începere de la 1/13 august 1848; Ioan Maiorescu a mers la Parlamentul din Frankfurt am Main.

Cu toate eforturile depuse, mai ales de Golescu, aceste acţiuni, în ansamblu, pe plan extern n-au putut salva regimul revoluţionar muntean şi, mai ales, să-l apere de intervenţia armată represivă a imperiilor învecinate.

La 28 iulie/9 august a avut loc alegerea celei de-a doua Locotenenţe domneşti. Primul act emis a fost o repetare fidelă a proclamaţiei pe care o dăduse prima locotenenţă, astfel noul organ al Revoluţiei, învestit să conducă ca guvern legitim al ţării, a fost recunoscut de Suleiman-paşa în numele sultanului. La propunerea acestuia a fost constituită o delegaţie în frunte cu Nicolae Bălcescu, care să meargă la Constantinopol pentru a supune aprobării sultanului constituţia adoptată la Islaz. Suleiman-paşa credea că suveranul Turciei o va recunoaşte "cu prea neînsemnate schimbăciuini". Mergând pe linia concesiilor, Locotenenţa a modificat cele mai importante articole din constituţie precum cele referitoare la garda naţională, secularizarea averilor mănăstirilor închinate, votul universal, libertatea presei, reformarea domniei ca instituţie etc.

Nicolae Bălcescu sublinia în articolul "Drepturile românilor către Înalta Poartă", publicat în coloanele ziarului "Popolul suveran" din 2/14-6/18 august, poziţia după care trebuiau duse tratativele cu sultanul: "Dreptul m.s. sultanului stă numai în tributul hotărât ce suntem datori a-i plăti în fiecare an şi în dreptul de supremaţie, adică dreptul d-a întări pe domnul ales de ţară şi d-a fi privit ca un mai mare ale ţării, nu însă şi d-a porunci în ţară".

Delegaţia română nu a găsit la Constantinopol o atmosferă favorabilă desfăşurării tratativelor, plecând dezamăgită. Acest fapt s-a datorat boierimii reacţionare, care, printr-un memoriu trimis sultanului, protesta împotriva lui Suleiman-paşa, căruia i se aducea acuzaţia că ar fi pactizat cu revoluţia. În aceste condiţii, cercurile politice otomane au revocat pe Suleiman-paşa, care a fost înlocuit cu Fuad-efendi, considerat unul dintre cei mai energici comisari turci, un adversar al reformelor.

La 27 august 1848, Fuad-efendi a sosit la Galaţi, de unde, după câteva zile de carantină, a trecut cu armatele la Giurgiu. Administratorul judeţului Brăila, Dimitrie G. Golescu surprins de inexplicabila încălcare a pământului românesc de către Poarta otomană, a protestat şi condamnat vehement această atitudine. La 1/13 septembrie, o delegaţie a sosit la Giurgiu cu un memoriu din partea Locotenenţei prin care se cerea comisarului turc respectarea constituţiei de la Islaz şi a drepturilor pe care ea le proclamase. Fuad-efendi a spus că nu va face vreo declaraţie până în momentul în care va sosi la Bucureşti.



Unităţi militare au fost îndreptate spre tabăra de la Râureni (Câmpul lui Traian), organizată în preajma Oltului, de Gheorghe Magheru. Însă nu au fost luate măsuri de rezistenţă împotriva înaintării armatei otomane dinspre Giurgiu spre Bucureşti.


La 13/25 septembrie, Fuad-efendi a trecut la înlăturarea, prin arestare, a fruntaşilor Revoluţiei, care au refuzat să accepte restabilirea Regulamentului organic. În locul Locotenenţei domneşti a fost numit caimacam Constantin Cantacuzino. Revoluţionarii români în frunte cu Nicolae Bălcescu au protestat vehement împotriva introducerii rânduielilor regulamentare, strigând: "Moarte mai bine decât regulamentul". Marea majoritate a fruntaşilor revoluţionari au fost arestaţi şi surghiuniţi peste graniţele ţării.



Trebuie menţionat faptul că în ciuda ordinului primit în noaptea de 12 spre 13 septembrie din partea lui Ion Brătianu, prefect al Poliţiei Capitalei, de a merge în Dealul Spirii cu armele descărcate, căpitanul Pavel Zăgănescu, aflat la comanda companiei de pompieri, a plecat cu ele pregătite pentru luptă. Pe de altă parte s-a remarcat atitudinea colonelului Radu Golescu care, trecând peste ordinul dat de şeful oştirii, a refuzat să predea cazarma lui Cherim-paşa, declarând: "datoria unui soldat este să moară cu arma în mână şi că mai mulţumit este în acest caz decât să se vadă dezarmat".



În cele din urmă, trupele turceşti aflate sub comanda lui Cherim-paşa au pus stăpânire pe cazarmă, iar celelalte două coloane au ocupat oraşul, prădându-l şi săvârşind numeroase abuzuri. A fost introdusă în grabă ordinea regulamentară anunţată de Fuad-efendi printr-o proclamaţie drastică, spunând că "trebuie să piară orice urmă de revoluţie". După două zile, luând drept pretext tragica luptă din 13/25 septembrie 1848 între români şi turci, trupele ţariste, din ordinul comisarului general Duhamel, au trecut Milcovul la 15/27 septembrie sub comanda generalului Luder, pentru a sprijini armata sultanului. Au fost arestaţi şi maltrataţi toţi cei care au luat parte la revoluţie sau care au deţinut funcţii în timpul guvernării revoluţionare.

Sursă foto: AGERPRES