Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:28 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

23 de persoane reţinute sub aspectul infracţiunii de proxenetism

ro

06 Oct, 2016 16:49 2141 Marime text
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung au dispus, ieri, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea a 23 de inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
 
În cursul zilei de astăzi, inculpaţii urmează a fi prezentaţi cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Câmpulung.
 
Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat următoarea situaţie de fapt: în perioada 2008 – 2016, inculpaţii au determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 40 de persoane de sex feminin, în state ale Uniunii Europene, obţinând astfel foloase de pe urma practicării prostituţiei de cca. 2.000.000 euro.
 
În cursul zilei de 5 octombrie 2016, pe baza autorizaţiilor emise de instanţă, sub coordonarea procurorilor, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Argeş – Poliţia Municipiului Câmpulung, sprijiniţi de lucrători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, au efectuat 43 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Argeş, în urma cărora au fost ridicate, în vederea confiscării speciale, 25 de autoturisme, o motocicletă, cca. 500 g bijuterii în aur, 82.000 euro, 19.100 lei şi 18 ceasuri. Totodată, de la unul dintre inculpaţi a fost ridicat un pistol şi 6 cartuşe, deţinute ilegal.
 
Pe parcursul cercetărilor penale, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii