Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:55 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

47 de cetăţeni străini, depistaţi în timp ce intenţionau să iasă ilegal din România. Unde erau ascunși

ro

15 Oct, 2018 20:21 1575 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Nădlac II - Csanadpalota au depistat, luni, 47 de migranţi - irakieni, iranieni şi palestinieni -, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi în interiorul unui automarfar, informează Agerpres.ro. 

"În data de 15.10.2018, în jurul orei 6,00, la PTF Nădlac II - Csanadpalota s-a prezentat, la ieşirea din ţară, cetăţeanul turc YB, în vârstă de 36 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în Turcia, însoţit de un conaţional, YM, în vârstă de 25 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, porţelan pe ruta Turcia - Germania", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), transmis AGERPRES.

Poliţiştii de frontieră, cu sprijinul colegilor de la ITPF Timişoara, au efectuat controlul fizic al mijlocului de transport.

"În interiorul camionului au fost descoperite ascunse, în remorca autovehiculului, printre cutiile cu marfă, 47 de persoane, dintre care 25 de bărbaţi, 12 femei şi 10 minori. Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, iranieni, palestinieni şi un turc, majoritatea fiind înregistraţi ca solicitanţi de azil în România şi au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei", se arată în comunicat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru şoferii turci, respectiv tentativă trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cele 47 de persoane, la finalizarea cercetărilor urmând a se lua măsurile legale ce se impun. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii