A cerut 1.000 euro de la un deţinut în schimbul unei permisii de trei zile

25 May, 2016 12:56
ZIUA de Constanta
3798
Marime text
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au finalizat cercetările şi au dispus, pe data de 19 mai 2016, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:
În baza acestei înţelegeri, la data de 28 aprilie 2016, inculpatul Dăianu Ioan Daniel a primit de la inculpatul Sărsan Toma Dacian suma de 500 euro, precum și două sticle de whisky, infracţiunea fiind constatată în flagrant.
În cauză, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 500 euro şi a celor două sticle de whisky care au făcut obiectul mitei, identificate în posesia inculpatului Dăianu Ioan Daniel.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
- Dăianu Ioan Daniel, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită;
- Mutu Dumitru Dan, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită;
- Sărsan Toma Dacian, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.
În baza acestei înţelegeri, la data de 28 aprilie 2016, inculpatul Dăianu Ioan Daniel a primit de la inculpatul Sărsan Toma Dacian suma de 500 euro, precum și două sticle de whisky, infracţiunea fiind constatată în flagrant.
În cauză, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 500 euro şi a celor două sticle de whisky care au făcut obiectul mitei, identificate în posesia inculpatului Dăianu Ioan Daniel.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii