Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:27 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost numit noul președinte al Consilului de Administrație precum și directorul financiar al Societății Naționale Nuclearelectrica

ro

24 Jul, 2020 00:59 3503 Marime text
Aseară, pe portalul Bursa de Valori București, a fost postat anunțul potrivit căruia Societatea Naționala Nuclearelectrica SA (SNN) informează acționarii și investitorii că, în cadrul ședintei Consiliului de Administrație din data de 23.07.2020, s-a luat act de renunțarea la funcția de președinte CA a lui Iulian Robert Tudorache.

Totodată s-a decis numirea lui Teodor Minodor Chirică în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al SNN.

Decizia Consiliului de Administrație survine în contextul renunțării la mandatul de membru în Consiliul de Administrație al SNN a lui Iulian Robert Tudorache, începând cu data de 24.08.2020, potrivit raportului curent transmis de SNN la 10.07.2020.

Teodor Minodor Chirica urmează să ocupe funcția de președinte al Consiliului de Administrație pe perioada aferentă mandatului.
 
Tot aseară, pe portalul menționat, a fost publicat și anunțul potrivit căruia SNN informează acționarii și investitorii asupra deciziei Consiliului de Administrație al SNN privind numirea lui Paul Ichim, pe postul de directorul financiar al societății, pentru un mandat de patru ani, începând cu data de 1.08.2020, ca urmare a finalizarii procedurii de selecție.

Numirea are loc în baza Raportului final al procedurii de selecție organizate de Comitetul de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Administrație în colaborare cu expertul independent în resurse umane.

În anunț se face precizarea că Paul Ichim a ocupat funcția de director financiar, cu provizorat, de la data de 31.03.2020.

Ichim este absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări, Burse de Valori și are o experiență de 20 de ani în domeniul financiar-bancar și economic atât în mediul privat, cât și în cel de stat.


Ambele anunțuri sunt semnate de Cosmin Ghiță, directorul general al SNN.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii