A fost repatriat navigatorul român blocat pe o navă reţinută într-un port din Yemen
A fost repatriat navigatorul român blocat pe o navă reţinută într-un port din Yemen”Acţiunea de repatriere a prezentat un grad de dificultate ridicat din cauza faptului că singura rută de evacuare accesibilă traversa teritoriul Republicii Yemen, ţara în care au loc confruntări între grupări rivale şi unde România nu are o misiune diplomatică rezidentă. Acţiunea de repatriere a implicat atât obţinerea, în cel mai scurt timp, a acordului tuturor instituţiilor yemenite implicate, cât şi debarcarea şi transferul navigatorului român prin zone cu risc de securitate ridicat. După evacuarea din Yemen, navigatorul român a fost repatriat în România, via Iordania, prin intermediul Ambasadei României la Amman şi cu sprijinul agenţiei de crewing”, spune MAE.
Pentru buna desfăşurare a acţiunii de repatriere a navigatorului român, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a colaborat cu Autoritatea Navală Română (ANR) şi cu Sindicatul Liber al Navigatorilor Români, partenerii tradiţionali de dialog şi acţiune ai MAE în astfel de situaţii, precum şi cu agenţia de crewing care a intermediat angajarea navigatorului român.
Reprezentanţii MAE mulţumesc Consulatului Onorific al Republicii Yemen la Bucureşti cu sprijinul căruia repatrierea navigatorului român s-a făcut în condiţii de maximă siguranţă.
"De asemenea, recomandăm tuturor navigatorilor români şi agenţiilor de crewing, acreditate de ANR, să evite deplasarea pe nave aflate în zone de conflict sau care urmează să se deplaseze în zone de conflict sau în zone cu risc de securitate ridicat. În situaţia în care, prin natura obligaţiilor lor de serviciu, navigatorii români sunt nevoiţi să ajungă în astfel de zone, le recomandăm să contacteze în regim de maximă urgenţă cea mai apropiată misiune diplomatică a României sau să se adreseze direct MAE", spun reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe.
La începutul lunii martie, Sindicatul Liber al Navigatorilor a început demersurile, alături de MAE, Direcţia Relaţii Consulare, pentru repatrierea navigatorului Petrariu Ioan în conditii de siguranţă. Agentul de crewing a confirmat disponibilitatea plăţii costurilor cu repatrierea in conditiile in care se poate efectua aceasta.
„Navigatorul Petrariu Ioan se află într-o situaţie deosebită. Nu a fost repatriat la timp, iar acum situaţia din zonă este nesigură din punct de vedere al conflictelor armate. El nu este membru SLN/ITF, nu s-a informat la plecarea din ţară şi nu a raportat la momentul terminării contractului că vrea sa fie repatriat niciunei autorităţi din Romînia. Agentul de crewing nu s-a îngrijit de repatrierea la timp a navigatorului şi nu a cerut ajutorul autorităţilor române pentru repatriere. Condiţiile de muncă şi viaţă de la navă nu sunt in conformitate cu normele şi prevederile MLC 2006. Navigatorul şi familia sa sunt extrem de îngrijoraţi“, a precizat liderul SLN Adrian Mihalcioiu, la începutul lunii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp