A început Ziua Murfatlarului. Vine şi Vali Vijelie
A început Ziua Murfatlarului. Vine şi Vali Vijelie
Evenimentul, organizat de Primăria Murfatlar şi Consiliul Local, se află la cea de-a V-a ediţie, va începe dis de dimineaţă şi se va încheia seara târziu.
Cu acest prilej, în zona ANL-stadion au fost amplasate standuri unde producătorii expun produse agro-alimentare, artizanat, patiserie, panificaţie.
După ora 11.00, pe stadion, se vor desfăşura tradiţionalele lupte tătăreşti (kureş). Va urma spectacolul copiilor din oraş, prilej cu care membrii cercurilor Casei de Cultură şi ai şcolilor din localitate vor cânta, dansa şi încânta publicul spectator.
De la ora 18.00, pe aceeaşi scenă, se va desfăşura spectacolul de muzică populară şi uşoară cu trupe şi artişti îndrăgiţi. Vor cânta Ion Amititeloaie, Mariana Culda, Mariana Edulescu, Ansamblul Doina Dobrogei, Taraful Ruva, Trupa etno Mariutze, Claudette, Gaşca de Acasă şi Vali Vijelie.
Seara se va încheia cu un frumos foc de artificii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp