Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:23 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A primit o bătaie soră cu moartea

ro

26 Jul, 2011 18:56 1116 Marime text

La data de 16 iulie, poliţiştii din Oltina au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe o stradă din localitate a avut loc o altercaţie spontană între Victor Mâner, de 47 de ani, şi Cristian Pârvulescu, de 25 de ani, ambii din localitatea Răzoarele, judeţul Constanţa. În cursul zilei de 21 iulie, Victor Mâner a acuzat o stare de rău, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Medgidia şi supus unei intervenţii chirurgicale. Ulterior victima a fost examinată din punct de vedere medico-legal, care a relevat faptul că leziunile traumatice constatate i-au pus viaţa în pericol. Cercetările în această cauză au fost efectuate de poliţişti sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Pe parcursul investigaţiilor, la data de 25 iulie, Cristian Pârvulescu a fost prezentat la Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pe numele său fiind emisă de procurori ordonanţă de reţinere pe o perioada de 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, urmând ca în cursul acestei zile suspectul să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii