Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:36 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A trecut la Domnul Gherontie Puiu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României

ro

24 May, 2014 10:19 2815 Marime text
Părintele Protosinghel Gherontie Puiu, duhovnicul mănăstirii Caraiman din Buşteni, judeţul Prahova, a trecut joi la Domnul, la vârsta de 81 de ani, informează basilica.ro.

Numele părintelui Gherontie va rămâne în istoria aşezământului monahal pe care l-a ctitorit, precum şi în inimile celor care l-au cunoscut, a declarat pentru Radio TRINITAS Părintele Arhimandrit David Petrovici, stareţul Mănăstirii Caraiman: „Părintele Gherontie a fost un exemplu de monah şi de om cu viaţă aleasă. Încă de tânăr a fost ales de Maica Domnului să-i slujească în această viaţă. A ctitorit mănăstirea Caraiman şi a format obşte frumoasă aici. Părintele a ajutat foarte multă lume atât cu cuvântul cât şi cu rugăciunile pe care le făcea pentru cei care îi solicitau ajutorul şi veneau la dânsul zicându-i să se roage şi să-i povăţuiască, să le spună un cuvânt de folos. Va rămâne în amintirea noastră şi îl vom preţui cum am făcut-o şi până astăzi şi nădăjduim că se va ruga pentru obştea Mănăstirii Caraiman, pentru toţi credincioşii care l-au cunoscut şi care nu l-au cunoscut, pentru toţi creştinii care au apelat la ajutorul şi la rugăciunile sfinţiei sale bunul şi blândul părinte Protosinghelul Gherontie Puiu”.

Originar din Todireşti, judeţul Iaşi, părintele Gherontie a fost crescut de o familie adoptivă. Absolvent de patru clase, părintele s-a adăpostit în timpul războiului la conacul unui boier. După război, a devenit ucenic la Mănăstirea Neamţ până în 1959, atunci când toţi călugării au fost arestaţi şi duşi la muncă forţată la Fabrica de Textile din Iaşi. Bătut şi batjocorit, a fugit după trei săptămâni. Fiind prins, este condamnat la 15 ani de muncă forţată la Periprava. Reuşeşte să fugă de aici, iar timp de un deceniu trăieşte izolat într-o peşteră din munţi. În 1989, s-a întors la Mănăstirea Neamţ. A urmat seminarul teologic, ajungând apoi, diacon şi preot. În 1995 a suferit un atac cerebral. Refăcut miraculos, părintele Gherontie Puiu s-a dedicat ridicării Mănăstirii Caraiman.

După cum informează TRINITAS TV, slujba înmormântării va fi săvârşită, astăzi, începând cu ora 11:00, de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii