Accident cu victimă la Valu
Accident cu victimă la ValuUn pieton în vârstă de 73 de ani a murit, sâmbătă, în localitatea Valu lui Traian, după ce un bucureştean care se deplasa cu maşina către litoral a aţipit la volan, a intrat într-un autoturism parcat pe trotuar, iar acesta a ricoşat într-un gard strivind bătrânul care era în zona respectivă.
Dispecerul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa a declarat,
pentru AGERPRES, că tragedia s-a petrecut în jurul orei 9.00, pietonul
pierzându-şi viaţa pe loc.
În urma coliziunii dintre Skoda condusă de bucureştean şi maşina
parcată pe trotuar a fost rănit uşor un copil în vârstă de 8 ani, fiica
conducătorului auto care a produs accidentul.
Ancheta demarată de lucrătorii SPR în acest caz este în derulare, sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp