Accident pe calea ferată. Trenul internaţional Braşov - Budapesta a lovit mortal un urs, la Băile Tuşnad

04 Jun, 2019 22:30
ZIUA de Constanta
1959
Marime text
Trenul internaţional Braşov - Budapesta a lovit mortal un urs, la Băile Tuşnad, marţi seara, dar incidentul nu a perturbat traficul feroviar, informează Agerpres.ro
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a precizat că trenul care a lovit animalul este Korona, care pleacă de la Braşov şi merge în capitala Ungariei, Budapesta, dar incidentul nu a cauzat probleme şi garnitura şi-a continuat deplasarea, fără întârzierea circulaţiei.
Cadavrul animalului a fost preluat de asociaţia de vânătoare din zonă.
Prezenţa urşilor este semnalată frecvent în zona gării din Băile Tuşnad, unde animalele caută de mâncare în containere.
De asemenea, sunt destul de des întâlnite cazurile în care urşii sunt loviţi de tren, specialiştii afirmând că aceştia încearcă să ajungă dintr-o zonă împădurită în alta şi sunt accidentaţi mortal.
Anul trecut, doi pui de urs au fost ucişi de tren la Băile Tuşnad, Ministerul Mediului eliberând autorizaţie pentru relocarea ursoaicei şi a celui de-al treilea pui.
Tot în 2018, trei urşi au fost ucişi de tren în localitatea Livezi, fiind semnalate alte două cazuri - în zona Odorhei şi la Topliţa - în care urşii au fost accidentaţi mortal de autoturisme.
Agerpres.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii