Acord bilateral pentru protectia apelor Prutului si Dunarii
Acord bilateral pentru protectia apelor Prutului si DunariiMinistrul Mediului, Laszlo Borbely, a semnat ieri, la Chişinău, Acordul între guvernele României şi Republicii Moldova privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării. Acordul urmeză să contribuie la relansarea cooperării transfrontiere în vederea regularizării cursurilor unor râuri sau a administrării comune a unor zone umede şi a unor arii protejate, ceea ce poate contribui la o viaţă mai sigură, mai sănătoasă şi poate asigura locuri de muncă suplimentare, pe ambele părţi ale frontierei.
Borbelya precizat că "în contextul în care schimbările climatice conduc la fenomene meteorologice şi hidrologice extreme, eforturile noastre trebuie să se concentreze către utilizarea, protecţia şi dezvoltarea resurselor de apă într-o manieră echitabilă şi durabilă". Astfel, România are încheiate acum acorduri privind gospodărirea apelor transfrontiere cu toate ţările vecine: Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria şi Republica Moldova.
"Între România şi Moldova există o adevărată tradiţie în colaborarea privind protecţia mediului, iar semnarea acestui acord are o importanţă deosebită pentru ambele părţi: în câteva luni am reuşit să realizăm ceea ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani. În 27 aprilie a fost semnat Memorandumul de cooperare, iar astăzi (luni- n.r.)a fost semnat acordul pe ape", a mai spus demnitarul.
Sursa: newsin.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp