Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:18 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiuni ample ale Poliţiei Române, în domeniul transporturi. Au întocmit aproape 400 de dosare penale

ro

17 Mar, 2019 11:36 1352 Marime text
Peste 1.700 de patrule de polițiști au acționat, timp de o lună, pentru ca persoanele care folosesc transporturile aeriene, navale și feroviare să ajungă în siguranță la destinație. De asemenea, intervențiile polițiștilor au salvat viața a 11 persoane care se aflau în situații de pericol pe calea ferată.

La acțiunea coordonată de Direcția de Poliție Transporturi, în perioada 15 februarie – 15 martie 2019, au participat toate structurile teritoriale de transporturi. Astfel, polițiștii au fost prezenți în 195 de gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare și navale pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea respectării legii și pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor.

Polițiștii au acționat în peste 1.800 de trenuri de călători pentru a se asigura că oamenii ajung cu bine la destinație. Pe lângă prezența activă în zonele cu aflux mare de călători, polițiștii au depistat 44 de persoane urmărite național și internațional, precum și 58 de
minori lipsiți de supraveghere care au fost redați familiilor sau internați în centre de plasament.

În această perioadă, polițiștii de la transporturi au desfășurat 102 acțiuni pentru prevenirea furturilor, contrabandei și a migrației ilegale,
precum și pentru verificarea legalității activităților de comerț și taximetrie, în zona gărilor, porturilor și aeroporturilor.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au întocmit 377 de dosare penale în care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a
situației de fapt și tragerea la răspundere a celor responsabili de comiterea unor fapte penale.

Polițiștii au identificat 268 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, 186 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict.
De asemenea,  de la 26 de persoane care sunt cercetate pentru contrabandă, polițiștii au ridicat peste 172.000 de țigarete.


În cadrul dosarelor penale instrumentate, polițiștii au efectuat 505 percheziții domiciliare. În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate 1.680 de kilograme de tutun prelucrat, în valoare de peste 650.000 de lei, precum și 12.000 de litri de produse alcoolice, în valoare de 1.250.000 de lei. Față de 34 de persoane a fost luată măsura reținerii. Pentru 8 dintre acestea instanțele de judecată au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de 22 a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii de la transporturi au aplicat aproape 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 255.000 de lei, celor care au încălcat normele în vigoare. De asemenea, au  confiscat bunuri în valoare de peste 35.000 de lei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii