Acțiuni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor. Mii de mașini verificate. Ce nereguli au descoperit polițiștii
Acțiuni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor. Mii de mașini verificate. Ce nereguli au descoperit
25 Nov, 2017 13:50
ZIUA de Constanta
2524
Marime text
Peste 1.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii de la rutieră, într-o singură zi, în cadrul unei acțiuni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor. Au fost retrase 456 de certificate de înmatriculare, iar în 4 cazuri, polițiștii au dispus imobilizarea autovehiculelor, întrucât pericolul creat prin defecţiunile tehnice constatate era unul major. La data de 23 noiembrie a.c., Direcția Rutieră a Poliției Române a organizat o acțiune, la nivel național, împreună cu Registrul Auto Român, pentru prevenirea evenimentelor rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.
La acțiune au participat 675 de polițiști rutieri din totă țara și 65 de reprezentanți ai Registrului Auto Român, cu 58 de autolaboratoare de control tehnic, fiind controlate 6.208 autovehicule.
Echipele de control au urmărit verificarea sistemului de frânare, a celui de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante, a mecanismului de direcţie, instalaţiei de iluminare/semnalizare, existenţei şi autenticității seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, precum și a legalității montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.
De asemenea, a fost verificat sistemul de rulare (punţi, roţi, anvelope şi suspensie), corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare și concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deţinerii inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, deţinerii certificatului de agreare pentru activitatea de transport în regim de taxi/viza anuală și aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 1.060 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 6 au fost aplicate pentru defecțiuni ale sistemului de frânare, 6 pentru defecțiuni ale mecanismului de direcţie, 109 pentru defecțiuni ale sistemului de rulare (anvelope), 395 pentru defecțiuni ale instalațiilor de iluminare/semnalizare, 68 pentru aplicarea de folii neomologate sau a tratamentelor chimice pe parbriz, geamurile laterale sau lunetă, iar 335 pentru alte defecțiuni tehnice.
Totodată, 82 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru neefectuarea în termen a inspecției tehnice periodice (I.T.P.), 36 pentru utilizarea luminilor de ceață, în alte condiții decât pe timp de ceață și 23 pentru noxe peste limita legală.
Pentru defecţiuni tehnice grave ale mecanismului de direcţie sau ale sistemului de frânare au fost reţinute 12 permise de conducere, iar pentru alte defecţiuni, cu gravitate mai redusă, au fost retrase 456 de certificate de înmatriculare, dintre care 436 vehiculelor înmatriculate în România, 14 vehiculelor înmatriculate în alte state și 6 certificate de înmatriculare retrase autovehiculelor cu două sau trei roți.
Poliţiştii rutieri au dispus, în 4 cazuri, imobilizarea autovehiculelor respective, întrucât pericolul cauzat de defecţiunile tehnice constatate era major, evitându-se în acest fel producerea unor evenimente rutiere.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au constatat 29 de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel de acțiuni vor mai fi desfășurate și în perioada următoare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii