Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:59 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiuni privind asigurarea unui climat public liniştit Peste 350 de amenzi într-o singură zi

ro

03 Apr, 2014 14:14 1508 Marime text
Poliţiştii constănţeni au aplicat peste 350 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 100.000 de lei şi au constatat nouă infracţiuni.

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox şi Catolic, la nivel naţional se desfăşoară acţiuni preventiv-reactive ale poliţiştilor români. Peste  200 de poliţişti constănţeni, suplimentar faţă de dispozitivul curent, au acţionat ieri pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor de violenţă şi a furturilor, precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale. Conform oamenilor legii, au fost efectuate verificări asupra a 42 de agenţi economici şi 282 de mijloace de transport, în urma filtrelor instituite pe rutele de transport. Rezultatul controalelor a constat în depistarea unui număr de nouă infracţiuni, pentru care se efectuează cercetări asupra a 18 persoane. Cele mai multe nereguli au fost constatate ca având la bază evaziunea fiscală, un total de şapte din cele nouă încălcări legale înregistrate.

Amenzile aplicate pentru nerespectarea regulilor s-au ridicat la valoarea totală de 101.895 de lei. Din  cele 358 de sancţiuni contravenţionale aplicate 26 au fost pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, 48 au fost aplicate pentru activităţi de comerţ ilicit, 273 au fost acordate pentru încălcarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice, iar 11 sunt prevăzute de alte acte normative. Totodată, în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost idisponibilizate bunuri în valoare totală de 1.670 de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii