Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:00 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adevarul.ro ISU Dunărea rămâne fără două autospeciale din cauza procedurilor birocratice întârziate de problemele penale ale lui Constantinescu

ro

11 Sep, 2015 14:37 1467 Marime text
 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” Brăila rămâne fără două autospeciale de intervenţie foarte necesare – o autoscară pentru salvare la înălţime şi un vehicul cu şenile şi roţi de tip UTV cu capacitate mărită de trecere – din cauza procedurilor birocratice întârziate de problemele penale ale fostului preşedinte CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, scriu jurnalistii de la adevarul.ro.

Proiectul legat de achiziţionarea celor două autospeciale a fost demarat în urmă cu doi ani, pe vremea când Gheorghe Bunea Stancu - în prezent încarcerat pentru fapte de corupţie – era încă preşedinte al CJ Brăila. Investiţia se ridica la 3,1 milioane de lei, 98% din aceasta sumă urmând a fi acoperită din bani europeni şi doar 2% prin contribuţia CJ Brăila. Vorbim despre programul "Siguranţa prin Achiziţia de Vehicule Eficiente în intervenţiile pentru situaţii de urgenţă - SAVE", derulat prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sud – Est.

Problema este că termenul limită până la care pot fi folosiţi banii primiţi de la Uniunea Europeană este 31 decembrie 2015. După această dată, toate cheltuielile trebuie acoperite 100% de CJ Brăila. Ori, oficialii brăileni recunosc că nu mai este timpul fizic necesar pentru derularea tuturor procedurilor.

„Toate semnele indică faptul că proiectul nu mai are şanse de reuşită. Nici măcar anunţul de publicitate la Achiziţii Publice nu a fost dat. Sunt nişte paşi, urmează evaluarea, semnarea contractului, să nu mai spun că posibilul ofertant nu are aceste utilaje pe stoc. Ele trebuie să intre într-o fabricaţie. E o întreagă poveste", a declarat consilierul judeţean brăilean Ionel Avram, membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sud – Est. Acesta a solicitat colegilor consilieri să îl mandateze să nu angajeze Consiliul Judeţean Brăila cu o susţinere a proiectului de 100%, în cazul în care acesta nu se realizează până la finele lui decembrie 2015, propunere votată în unanimitate în cadrul ultimei şedinţe a CJ.



Sursa: adevarul.ro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii