Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:43 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Administraţia Prezidenţială

ro

13 Mar, 2014 10:00 2236 Marime text

Întâlniri de seamă la Cotroceni. Preşedintele, Traian Băsescu are programată o întrevedere cu directorul general al companiei Chevron, relatează realitatea.net.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Traian Băsescu va avea o întâlnire cu Derek Magness, director general al Chevron Europe Exploration and Production, iar de la ora 13.00, şeful statului va avea o întrevedere cu Johnny L. Hall, vicepreședinte executiv al ExxonMobil Exploration Company, și cu Mariana Gheorghe, director general executiv al companiei Petrom.

UPDATE: În cadrul întrevederii cu Derek Magness, directorul Chevron Europe, preşedintele, Traian Băsescu, a vorbit despre importanţa transferului în România a experienţei dobândite de compania Chevron în exploatările de gaz de şist din Statele Unite ale Americii, ca o contribuţie la dezvoltarea şi la asigurarea securităţii energetice a ţării noastre. Traian Băsescu a invitat reprezentanţii companiei Chevron să analizeze oportunitatea ca un număr cât mai mare de tineri specialişti care au absolvit universităţile româneşti să poată fi angajaţi în activităţile pe care compania le desfăşoară în diferitele zone din ţară.

Directorul Chevron, Derek Magness, a prezentat stadiul dezvoltării proiectului în România şi perspectivele pentru evaluarea cantităţilor de gaze de şist existente în ţara noastră.

Discuţiile au făcut referire şi la însemnătatea implicării comunităţilor locale în desfăşurarea activităţilor companiei, după cum se arată într-un comunicat remis recent de Administraţia Prezidenţială.

UPDATE: La reuniunea vicepreședintelui executiv al ExxonMobil, Johnny L. Hall cu Traian Băsescu, unde a participat şi Mariana Gheorghe, director general al Petrom, preşedintele a fost informat cu privire la sosirea în România, în lunile următoare, a unei noi platforme de forare angajată de consorțiul ExxonMobil - OMV, pentru evaluarea dimensiunii zăcămintelor din zona Neptun.

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus experților ExxonMobil și OMV-Petrom că, atunci când fac analize în ceea ce privește piața internă pentru viitoarele resurse de gaz care vor fi exploatate în Marea Neagră să ia în calcul nu doar România, ci și Republica Moldova, deoarece țara noastră și-a luat angajamentul de a asigura nevoile de gaz și ale Republicii Moldova.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii