Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:55 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Stan „Techirghiol va deveni atractiv pentru turiştii români şi cei străini”

ro

13 Dec, 2012 17:40 2099 Marime text

Primăria Techirghiol a lansat astăzi proiectul „Parc de recreere în oraşul Techirghiol".

 Primarul oraşului Techirghiol a declarat că proiectul parcului este unul din cele cinci, dezvoltate cu fonduri europene. „Scopul nostru este să dezvoltăm turismul şi ca localitatea Techirghiol să devină atractivă pentru turiştii români şi cei străini. Avem cinci proiecte, a căror valoarea ajunge la zece milioane de euro. Este o sumă mare pentru o localitate cu 7.000 de locuitori. Vom ajunge la peste 1.000 de euro pe cap de locuito. Asta va fi reuşita mandatului", a precizat edilul Adrian Stan.

Facem precizarea că Primăria oraşului Techirghiol, în calitate de Beneficiar, a încheiat contractul de finanţare numărul 3515/24.10.2012 cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

Suprafaţa de teren pe care urmează să se realizeze parcul este de 40.200 metri pătraţi.

Proiectul are o durată de implementare de 17 luni, în perioada 25 octombrie 2012 - 24 martie 2014 şi un buget total de 2.644.792, 16 lei.

Parcul va fi amenajat în zona cuprinsă între bulevardul Victor Climescu şi aleile pietonale din imediata apropiere a scărilor care permit accesul pe malul lacului şi în zona parcului terapeutic, zonă care se dezvoltă la sud de zona 1.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 17 Dec, 2012 11:07 Bravo!!In sfirsit un primar care stie sa munceasca si care are vrea sa munceasca.Ceva cam rar in Romania de astazi! Felicitari la toata equipa din Primarie!E o placere sa vorbesti cu ei!