Află povestea rochiei de mireasă creată de Parlor pentru Alina Binder, mireasa Principelui Nicolae
Află povestea rochiei de mireasă creată de Parlor pentru Alina Binder, mireasa Principelui NicolaeAstfel, aflăm că Alina Binder a dorit să poarte ceva de inspiraţie tradiţională, combinat cu elemente din portul tradiţional al buncii sale.
În procesul de creaţie am căutat surse de inspiraţie şi referinţe istorice, atât în ţinutele tradiţionale purtate în România rurală a anilor trecuţi, cât şi în ţinutele de mireasă occidentale, purtate de regalităţi. Alina a dorit să poarte ceva de inspiraţie tradiţională şi pentru că era cel mai aproape de sufletul ei, am ales ca pentru broderia rochiei să reinterpretăm elemente din portul tradiţional al bunicii sale. Ţesăturile alese sunt nobile, rochia este creată din 14 metri de mătase, voalul din 4 metri de mătase, brodat manual cu flori de câmp, preferatele Alinei. Croiala îi pune în valoare silueta, iar modul în care am ales-o dă un volum fustei, este o tehnică specifică Parlor, pe care am folosit-o de-a lungul timpului la multe dintre creaţiile mele. Ca detalii, am folosit pe lângă broderie, nasturii îmbrăcaţi în mătase, manşetele desfăcute, şi plise-ul care este un detaliu subtil, inspirate din ţinutele de seară purtate de doamnele din perioada anilor 1800. Am decis ca ce-a de-a doua rochie să fie una fluidă, plisată manual, care va arăta spectaculos la petrecere, în timpul dansului, se arată în explicaţia Parlor, publicată pe Facebook.
Sursă foto: Observator TV
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp